Actualitate

Bacalaureat 2023. Absolvenţii de liceu susțin astăzi proba la Limba și literatura română

Foto: iStock

Peste 130.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, care începe luni cu proba la Limba şi literatura română.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis, duminică, AGERPRES, probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului 2023 se vor desfăşura în perioada 26 – 29 iunie, în 464 de centre.

Probele scrise sunt programate astfel:

  • luni – Limba şi literatura română
  • marţi – proba obligatorie a profilului (discipline în funcţie de profil: Matematică şi Istorie)
  • miercuri – proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie)
  • joi – Limba şi literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale.

Conform Ministerului Educaţiei, s-au înscris pentru susţinerea acestor probe în prima sesiune peste 130.500 de candidaţi.

Probele vor începe la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8,30.

„Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, conform Procedurii de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare”, se explică în comunicat.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.

Este interzisă introducerea în sălile de examen de ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, precum şi a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare – stick-uri de memorie, telefoane, tablete). Este interzis, totodată, accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări.

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

„Candidaţii surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat”, a transmis ministerul.

Rezultatele iniţiale vor fi afişate în data de 3 iulie, până la ora 12,00, în centrele de examen şi online http://www.bacalaureat.edu.ro/, contestaţiile putând fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie, în centrele de examen şi online http://www.bacalaureat.edu.ro/.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, mai multe condiţii, respectiv:

  • recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  • susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
  • obţinerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puţin 6.

Conform unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale candidaţilor din judeţul Călăraşi vor fi evaluate digitalizat, în cadrul unui program-pilot derulat de Ministerul Educaţiei.

Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie publică subiectele şi baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15,00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

În perioada alocată probelor scrise, între orele 8,00 – 16,00, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi de organizare.

Ghidul informativ poate fi consultat pe pagina de internet: edu.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top