Timp liber

BEACH, PLEASE! 2024, aprope sold-out, cu trei luni înainte de festival

Biletele la BEACH, PLEASE! 2024 se vând ca pâinea caldă, iar evenimentul devine rapid unul sold-out. Peste cincizeci de mii de abonamente au fost deja cumpărate, așa că persoanele care vor să meargă la festival trebuie să se grăbească dacă vor să mai prindă bilete. Mai mult, de luni prețul intrărilor va crește. Astfel, costul pass-ul de cinci zile – General Acces – crește cu 30 de euro și va ajunge să coste 149 de euro, în timp ce același număr de zile, pentru o experiență VIP va costa 399 de euro.

BEACH, PLEASE! 2024 aduce peste 200 de artiști interni și internaționali la Costinești, între 10 si 14 iulie. Anitta, artista momentului, este cap de afiș și pentru prima oară pe o scenă din România. Împreună cu ea, artiști consacrați din trap și rap precum Wizz Kalifa, Gucci Mane și Ice Spice fac debutul pe o scenă din țara noastră. În același timp, NLE Choppa și 6ix9ine se întorc la BEACH, PLEASE! 2024, după spectacolele lor memorabile din edițiile anterioare.

Pregătim într-adevăr o ediție grandioasă de BEACH, PLEASE!Investiția de anul acesta se ridică la opt milioane de euro„, spune Andrei Șelaru (Selly), co-fondator al festivalului.

Ediția din acest an a celui mai mare festival urban din Sud-Estul Europei vine și cu surprize! 6ix9ine, Trippie Red și City Morgue, trei dintre artiștii bombă ai momentului vor performa pentru prima oară pe aceeași scenă, iar Yeat, Don Toliver, Lil Pump, Chief Keef sunt doar câțiva dintre headlinerii confirmați, care concertează între 10 și 14 iulie, la Costinești.

Dacă ar fi să adunăm numărul de ascultători, de pe una dintre cele mai cunoscute platforme de streaming muzical, al tuturor artiștilor aduși de noi la BEACH, PLEASE! 2024 am ajunge la 288 de milioane de ascultători, iar ca insight, fee-urile lor din acest an ajung la patru milioane de euro, din cele opt investite„, adaugă Andrei Șelaru (Selly), co-fondator al festivalului.

Festivalul BEACH, PLEASE! A plecat de la ideea creării unui eveniment loial generației tinere și gusturilor sale muzicale, un eveniment care pune pe primul loc publicul tânăr și aduce artiștii internaționali pe care acesta și-i dorește cu adevărat.

Biletele se găsesc pe https://bilete.beach-please.ro/, iar în acest moment sunt disponibile în șase categorii, încă reduse ca preț. Până luni, costurile rămân 85 de euro de persoană, pentru un pass de o zi, 119 euro de persoană pentru accesul pe toată durata festivalului și poate ajunge până la 280 euro pentru o experiență inedită General acces Backstage pass, în toate zilele de festival.

BEACH, PLEASE A debutat în anul 2022, pe plaja de la Costinești, la inițiativa lui Andrei Șelaru (Selly) și Lucian Ștefan (Global) într-o variantă mult mai restrânsă, de doar 30.000 de participanți. Audiența festivalului aproape s-a triplat de la un an la altul. Aproximativ 80.000 de oameni au venit la cel mai mare festival urban de la malul mării ȋn cea de-al doilea an, iar ȋn 2024 sunt așteptate peste 200.000 de persoane. Investiția din acest an se ridică la 8 milioane de euro, dintre care 4 milioane înseamnă costuri alocate pentru artiști.

Cele mai recente știri

To Top