Consultanță

Bogdan Ion (EY): România demonstrează o remarcabilă rezilienţă economică şi un grad ridicat de atractivitate pentru investiţii

Foto: iStock

România a înregistrat o creştere de 86% a numărului de proiecte cu investiţii străine în 2022, ceea ce o situează pe locul al 15-lea în rândul celor mai atractive destinaţii europene pentru investiţii, în urcare cu şapte locuri faţă de anul precedent, potrivit unui studiu realizat de o companie de consultanţă.

„Deşi România nu este izolată de turbulenţele economice şi geopolitice globale, a dat dovadă de o rezilienţă mai mare decât ţările vecine şi a înregistrat o redresare accentuată a investiţiilor străine începând cu 2020. ISD au totalizat 10 miliarde de euro în 2022, o creştere de 12,3% faţă de recordul de 8,9 miliarde de euro din anul precedent. România rămâne încă în urma Poloniei şi Serbiei în rândul pieţelor din Europa Centrală şi de Est. Cu toate acestea, investitorii au spus că sunt mai încrezători în perspectivele de evoluţie şi 63% dintre cei intervievaţi au declarat că intenţionează să investească în România în 2023, faţă de 53% la momentul sondajului din 2022”, arată rezultatele studiului de atractivitate EY România, efectuat în prima parte a anului 2023.

Potrivit consultanţilor, această încredere sporită s-a reflectat şi în faptul că aproape de două ori mai mulţi lideri de business au spus că intenţionează să investească peste 100 milioane de euro în 2023 (14%) în România, aproape dublu faţă de anul trecut (7%). Majoritatea (72%) au rămas, totuşi la intenţia de a investi mai puţin de 10 milioane de euro.

Dezvoltarea unor proiecte de investiţii bancabile şi scalabile este esenţială pentru transformarea economică a României în următorii ani. Fondurile în valoare de 80 miliarde de euro disponibile prin programele UE pentru intervalul 2021-2027 ar trebui să fie catalizatorul schimbării şi să acţioneze ca un multiplicator prin stimularea unor investiţii suplimentare din partea sectorului privat. Provocarea constă în faptul că România nu are un palmares bun în absorbţia unor astfel de fonduri, arată sursa citată.

„În ciuda provocărilor globale, România demonstrează o remarcabilă rezilienţă economică şi un grad ridicat de atractivitate pentru investiţii. Cu o creştere impresionantă a investiţiilor străine directe, ţara noastră se afirmă ca un pol esenţial pentru investitori, oferind oportunităţi excelente în sectoare cheie, precum tehnologia, sustenabilitatea şi energiile regenerabile. Acesta este momentul ca România să-şi consolideze poziţia pe harta investiţională europeană”, consideră Bogdan Ion, country managing partner, EY România şi Moldova şi chief operating officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Regiunea Asiei Centrale.

Proiectele ISD 2022 au fost foarte concentrate în cinci oraşe, care au atras 71% din totalul proiectelor. Bucureşti (35%) a rămas destinaţia preferată de investitori, urmat de Iaşi (13%), Cluj-Napoca (12%), Timişoara (7%) şi Braşov (4%). Investiţiile în patru dintre aceste oraşe au fost, de asemenea, foarte concentrate într-un singur sector, software şi servicii IT: 63% în Cluj-Napoca, 60% în Timişoara, 48% în Bucureşti şi 33% în Iaşi.

Germania s-a clasat pe primul loc în rândul ţărilor care au investit în România în 2022, atât ca număr de proiecte, cât şi ca număr de locuri de muncă create. Pe primele trei locuri în topul numărului de investiţii s-au situat şi Statele Unite ale Americii (SUA) şi Elveţia, în timp ce Serbia şi Irlanda au ocupat, la egalitate, locul al doilea ca număr de locuri de muncă create. Cele cinci proiecte în care au investit Serbia (4) şi Irlanda (1) au creat fiecare câte 1.000 de noi locuri de muncă în sectorul software şi al serviciilor IT.

În aceste condiţii, consultanţii EY consideră că deblocarea potenţialului de creştere al întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), care reprezintă motorul economiei româneşti, este esenţială pentru menţinerea poziţiei competitive a României pentru investiţii. Susţinerea IMM-urilor a fost invocată ca fiind principala prioritate de către respondenţii din studiu (45%), urmată de sprijinirea sectorului de tehnologii avansate şi a inovării (38%), multe din aceste firme fiind în faza de start-up şi scale-up în economia IMM-urilor. Având în vedere că investitorii globali şi, din ce în ce mai mult, consumatorii, acordă o atenţie tot mai mare măsurilor ESG adoptate de companii (34%), este esenţial ca România să promoveze pe plan intern politici şi atitudini de protecţie a mediului şi să se asigure că fiecare oportunitate de investiţii respectă aceste criterii, subliniază documentul.

Pe de altă parte, România ar trebui să îşi valorifice punctele forte în materie de competitivitate şi, în acelaşi timp, să ia măsuri rapide pentru a găsi soluţii în domeniile în care investitorii consideră că are un dezavantaj. Sectorul software şi al serviciilor IT a reprezentat fundaţia investiţiilor străine directe în ultimii ani şi, în acest context, este important ca România să continue să dezvolte competenţele digitale şi mediul propice necesare pentru a asigura disponibilitatea forţei de muncă de care au nevoie viitorii investitori străini. În acelaşi timp, România trebuie să facă mai multe eforturi pentru a îşi consolida reţeaua de startup-uri tehnologice şi instituţii de cercetare, să asigure o mai bună protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală şi să încurajeze guvernul şi autorităţile de reglementare să stimuleze transformarea digitală.

Deşi războiul din Ucraina nu a fost identificat ca un factor de impact asupra planurilor de investiţii ale respondenţilor în studiul din 2023, aceştia au indicat apartenenţa României la Uniunea Europeană şi NATO ca fiind cel mai important atu al său (28%). Acest lucru demonstrează că preocupările legate de securitate rămân prioritare şi că investitorii percep că apartenenţa la aceste organizaţii are o pondere semnificativă în atractivitatea unei ţări, în special în perioadele de incertitudine.

„Pentru ca România să îşi menţină poziţia competitivă şi să îşi amelioreze în continuare atractivitatea în rândul investitorilor semnificativi la nivel european, este esenţial să stimuleze dezvoltarea economică şi tehnologică, să reducă birocraţia şi să se asigure că investitorii consideră cadrul juridic al ţării ca fiind transparent şi stabil. Acest lucru va contribui la crearea unui mediu favorabil pentru investitori, crescând probabilitatea ca numărul proiectelor de investiţii să crească peste nivelul record anterior”, se mai arată în studiu EY.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 49,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie.

Prezentă în România din anul 1992, compania furnizează, cu ajutorul celor peste 1.000 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.

Atractivitatea unei destinaţii luată în calcul pentru proiectele de investiţii este definită ca o combinaţie între imagine, gradul de încredere a investitorilor şi percepţia privind capacitatea ţării sau zonei respective de a oferi cele mai competitive beneficii pentru ISD. Cercetarea în teren a fost realizată de EuroMoney, în intervalul februarie – martie 2023, prin intermediul unor chestionare online, pe baza unui eşantion reprezentativ format din 103 factori de decizie la nivel de conducere executivă şi consiliu de administraţie.

Jumătate dintre respondenţi sunt situaţi în România, o treime în alte ţări din Europa, 11% în SUA, iar restul în Canada, China, Africa de Sud şi Emiratele Arabe Unite.

Cele mai recente știri

To Top