Bănci

CEO-ul băncii elveţiene UBS nu este convins că inflaţia a fost adusă sub control de către băncile centrale

Foto: iStock

Directorul general al gigantului bancar elvetian UBS, Sergio Ermotti, nu este convins că băncile centrale au adus sub control inflaţia, potrivit afirmaţiilor sale dintr-un interviu publicat duminică, citat de Reuters.

Preşedintele Rezervei Federale (Fed) din Statele Unite, Jerome Powell, a declarat săptămâna trecută că creşterile ratelor dobânzilor s-au încheiat probabil în Statele Unite şi că dobânzi vor începe să fie reduse, dar băncile centrale şi-au menţinut planurile de a menţine politica monetară strictă şi în anul viitor.

Şapte surse au declarat pentru Reuters că Banca Centrală Europeană (BCE) va trebui să vadă cum se vor desfăşura inflaţia şi alte date până, cel mai devreme, la întâlnirea sa din 7 martie, înainte de a lua în considerare tipul de pivotare pe care l-a efectuat Fed pentru relaxarea politicii monetare.

„Un lucru pe care l-am învăţat este că nu trebuie să încercaţi să faceţi predicţii pentru lunile următoare – este aproape imposibil. Acestea fiind spuse, în acest stadiu încă nu sunt convins că inflaţia este cu adevărat sub control”, a declarat Ermotti pentru ziarul elveţian Le Matin Dimanche, la întrebarea despre perspectivele economice.

„Tendinţa pare favorabilă, dar trebuie să vedem dacă continuă. Dacă inflaţia se apropie de ţintele de 2% în toate marile economii, politicile băncilor centrale s-ar putea relaxa puţin. În acest mediu, este foarte important să rămânem agili”, a adăugat el.

UBS a anunţat că va desfiinţa 3.000 de locuri de muncă în Elveţia pentru a reduce costurile după preluarea Credit Suisse, cea mai mare fuziune bancară de la criza financiară globală, orchestrată de statul elveţian pentru a preveni prăbuşirea Credit Suisse.

„Vom face tot posibilul, pe baza unui principiu al meritocraţiei. Vom folosi pensionări, pensionări anticipate, plecări naturale. Trei mii de oameni de la Credit Suisse nu au comis erori, fără îndoială mult mai puţini”, a spus Ermotti.

El a adăugat că ”De fapt, partea cea mai grea va fi să facem aceste alegeri, să concediezi oameni care nu sunt în niciun fel responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat.

Cele mai recente știri

To Top