Bănci

Constantinescu (ANPC): Predictibilitatea în sistemul bancar este similară cu predictibilitatea numerelor de pe zaruri

Predictibilitatea în sistemul bancar, în cel al acordării de împrumuturi, este similară cu predictibilitatea numerelor de pe zaruri şi, din perspectiva multor consumatori, lucrurile au luat-o razna, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.

„La un moment dat atrăgea atenţia chiar guvernatorul Băncii Naţionale că lucrurile ar trebui cumva reevaluate şi recalibrate. Suntem, cel puţin la acest moment, în aceeaşi tabără, pentru că, într-adevăr, din perspectiva multor consumatori, lucrurile au luat-o razna. Se vorbea mai devreme de predictibilitate. Predictibilitatea asta pe care o avem în sistemul bancar, în sistemul acordării de împrumuturi, este similară cu predictibilitatea numerelor de pe zaruri. Arunci zarurile şi vezi cam cât o să fie IRCC, ROBOR sau oricare dintre aceste variabile ale ratelor. Trebuie să înţelegem că lucrurile nu pot continua şi noi am încercat să o arătăm”, a spus Constantinescu la Banking Forum, organizat de Financial Intelligence.

El a subliniat că, din punctul de vedere al ANPC, educaţia financiară, „despre care se vorbeşte atât de frumos şi se pretinde a fi atât de bine implementată”, este aproape inexistentă, raportat la numărul de persoane care au nevoie.

„Mă bucur să aud că Banca Naţională vrea să se implice în tot ceea ce înseamnă educarea consumatorilor, în tot ceea ce înseamnă, eventual, educarea inclusiv a sistemului bancar. Dar nu înţeleg de ce examinarea în urma predării acestor cursuri fulminante trebuie să o facă aceeaşi instituţie. (..) Repet, Banca Naţională să se ocupe de ceea ce ştie mai bine sau aparent ştie mai bine şi să ne lase pe noi să ne facem treaba exact aşa cum trebuie. Şi cum s-a dovedit că am făcut-o foarte bine, cel puţin în ultimii 20 de ani. Discutam prin adrese, este adevărat, cu Banca Naţională, încercând să înţeleg, de exemplu, care este explicaţia logică pentru care tânărului consumator în raport cu banca, pentru că acela este în anul unu de raport cu instituţia bancară, de ce îi calculăm un grad de îndatorare numai la acordarea creditului. Cumva devine neimportant dacă respectivul consumator mai mănâncă în lunile următoare, atunci când ratele cresc exponenţial? Ni s-a răspuns ceva ce mi-a înfierbântat foarte tare creierul, pentru că nu am înţeles argumentul logic. A fost cumva eschivat, în opinia mea”, a explicat Horia Constantinescu.

Acesta a menţionat că ANPC a insistat şi insistă pe lângă Banca Naţională să transmită celorlalte instituţii bancare faptul că gradul de îndatorare este esenţial şi de-a lungul celor 30 de ani de credit.

„Cred că este important să-ţi plăteşti utilităţile pentru a locui în casa pe care ai luat-o cu ajutorul creditului bancar într-un mod civilizat. Dacă se şi naşte un copil, şi încă un copil, aceştia mănâncă, se şi îmbracă şi au şi ambiţia să meargă la şcoală. Şi atunci iată că gradul de îndatorare iniţial cu siguranţă nu va mai răspunde exigenţelor ulterioare prin care împrumutatul trece mai departe. Trebuie să comunicăm, da, într-adevăr, mult mai bine consumatorilor. (…) Pentru că, aşa cum spuneam, habar n-au ce înseamnă IRCC sau ROBOR”, a punctat el.

Pe de altă parte, preşedintele ANPC a afirmat că acţiunile de control la bănci continuă.

Cele mai recente știri

To Top