Bănci

Credit Suisse a înregistrat o pierdere de 3,5 miliarde de franci elveţieni în trimestrul doi

Foto: iStock

Banca elveţiană Credit Suisse, care este acum o subsidiară a UBS, a înregistrat o pierdere de 3,5 miliarde de franci elveţieni în trimestrul al doilea al anului 2023, potrivit unui articol publicat de Sonntagszeitung, care a citat persoane din interiorul băncii, transmite Reuters.

Purtătorii de cuvânt ai UBS şi Credit Suisse au refuzat să comenteze.

Credit Suisse prognozase deja, în aprilie, o pierdere semnificativă înainte de impozitare pentru trimestrul al doilea şi întregul an 2023, având în vedere ieşirea din activităţile non-core şi din cauza costurilor de restructurare şi finanţare.

UBS îşi va prezenta rezultatele trimestriale pe 31 august.

Cele mai recente știri

To Top