Actualitate

Curtea de Conturi a dispus anul trecut recalcularea bonusurilor cuvenite conducerii companiei de stat Hidroelectrica în perioada 2019-2021

Foto: iStock

Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducerii companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, recalcularea bonusurilor cuvenite în perioada 2019-2021 membrilor Directoratului şi Consiliului de Supraveghere ale societăţii, susţinând că stabilirea şi aprobarea indicatorilor-cheie de performanţă (ICP) în baza cărora se determină aceste bonusuri, adică componenta variabilă a remuneraţiei top-managerilor şi administratorilor, s-ar fi făcut ″în alte condiţii” decât cele stabilite prin OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, se arată într-o decizie a Curţii de Conturi, analizată de Profit.ro, prin care aceasta a hotărât un număr de 13 măsuri corective în sarcina societăţii, după misiunea de audit derulată la Hidroelectrica în perioada februarie – iulie 2022.

Compania a contrazis concluziile inspecţiei, arătând că a calculat corect şi legal atât indicatorii de performanţă, cât şi bonusurile stabilite pe baza gradului de îndeplinire a acestora.

Inspectorii Curţii de Conturi au constatat, de exemplu, ″calcularea componentei variabile (a remuneraţiei – n.r.) în funcţie de gradul total de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanţă, fără ca gradul de îndeplinire al fiecărui indicator să se limiteze la 100%, respectiv la atingerea valorilor ţintă aprobate, fiind aplicate ponderile stabilite la gradul efectiv de realizare a fiecărui indicator, rezultând astfel un grad total de realizare de peste 100%, în condiţiile realizării unor indicatori-cheie de performanţă sub ţintele aprobate, precum şi al neîndeplinirii obiectivelor aprobate prin Planul de administrare″.

Curtea de Conturi a considerat că, la nivelul anului 2019, prin recalcularea indicatorilor-cheie de performanţă cu limitarea la 100% în cazul atingerii ţintei, ar rezulta un grad total de îndeplinire a ICP de 89% în cazul membrilor Directoratului, aceştia fiind îndreptăţiţi la acordarea bonusurilor proporţional gradului de îndeplinire, şi de numai 68,5% pentru membrii Consiliului de Supraveghere, ″fără a fi îndreptăţiţi să beneficieze de plata componentei variabile″, relatează Profit.ro, care prezintă şi extrase din decizia Curţii de Conturi.

Curtea de Conturi a sesizat Parchetul în urma controlului realizat în 2022 la compania Hidroelectrica, reprezentanţii Curţii considerând că există fapte care au avut drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii. Hidroelectrica a precizat, însă, că, încă din timpul auditului Curţii de Conturi, acolo unde au exitat suspiciuni, a sesizat organele competente, făcând toate demersurile legale necesare, atât pe parte penală, cât şi civilă.

Într-un răspuns transmis luni News.ro, Curtea de Conturi afirmă că departamentul de specialitate din cadrul instituţiei a efectuat, în perioada 28.02 – 07.07.2022, misiunea de audit de conformitate cu tema ”Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniuui public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor”, pentru perioada 2019 – 2022 , la Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale (SPEEH) Hidroelectrica SA, fiind încheiat raportul de control înrergistrat la data de 7 iulie 2022.

”Întrucât în raport au fost consemnate fapte susceptibile de a fi fost săvârşite cu încălcarea legii penale, având drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii, în temeiul art.33 alin (4) din Legea nr. 94/1992 (privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi – n.r.) coroborat cu punctul 241 litera a) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l nr. 547/ 24.07.2014 (în vigoare la momentul realizării misiunii) şi în baza Hotărârii plenului Curţii de Conturi nr, 580/5.10.2023, instituţia noastră a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti”, a precizat Curtea de Conturi pentru News.ro, fără a oferi alte detalii.

Hidroelectrica a transmis, luni seară, precizări ca urmare a derulării misiunii de audit având ca temă ”Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor”, pentru perioada 2019 – 2022.

”Prin decizia nr. 6 din 12.08.2022, emisă ca urmare a redactării raportului de control nr. 78509/07.07.2022, Curtea de Conturi a dispus 13 măsuri corective referitoare la perioada auditată. În conformitate cu procedurile interne ale Curţii de Conturi, Hidroelectrica a depus contestaţii, o parte dintre acestea fiind admise de către instituţia în cauză[, arată Hidroelectrica, în comunicatul de presă.

Potrivit documentului citat, pentru restul de măsuri rămase în vigoare, Hidroelectrica a informat Curtea de Conturi în termenul legal stabilit cu privire la îndeplinirea acestora.

Cele mai recente știri

To Top