Actualitate

Deficitul de cont curent a scăzut cu 12,85%, la 22,69 miliarde de euro, în 2023

bani
Foto: iStock

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în 2023, un deficit de 22,694 miliarde de euro, cu 12,85% mai mic comparativ cu cel de 26,040 miliarde de euro în 2022, informează marţi Banca Naţională a României.

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 2,990 miliarde de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 204 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 9 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 143 milioane euro.

În perioada ianuarie – decembrie 2023, datoria externă totală a crescut cu 24,926 miliarde de euro, până la 168,812 miliarde de euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 121,162 miliarde de euro la 31 decembrie 2023 (71,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 22,8% faţă de 31 decembrie 2022; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2023 nivelul de 47,650 miliarde de euro (28,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 5,3% faţă de 31 decembrie 2022.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,4% în perioada ianuarie – decembrie 2023, comparativ cu 17,9% în anul 2022. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 decembrie 2023 a fost de 5,6 luni, în comparaţie cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 decembrie 2023 a fost de 97,4%, comparativ cu 82,4% la 31 decembrie 2022.

Cele mai recente știri

To Top