Actualitate

Economia chineză a înregistrat o creştere peste aşteptări în primul trimestru

exporturi china
Foto: iStock

Ridicarea restricţiilor sanitare impuse în contextul pandemiei de COVID a permis economiei chineze să înregistreze o creştere peste aşteptări în primul trimestru, în pofida unui mediu internaţional dificil, arată datele oficiale publicate marţi, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Produsul Intern Brut al Chinei a crescut cu 4,5% în ritm anual în primele trei luni, arată datele publicate de Biroul Naţional de Statistică, o creştere accelerată faţă de avansul de 2,9% înregistrat în trimestrul precedent şi peste estimările analiştilor care mizau pe un avans de 4%. De la un trimestru la altul, a doua economie mondială a înregistrat o creştere de 2,2%, după o stagnare în perioada octombrie-decembrie 2022.

Investitorii aşteptau cu nerăbdare datele privind evoluţia economiei chineze în primul trimestru al acestui an, având în vedere că este pentru prima dată după 2019 când un trimestru complet este evaluat fără impactul restricţiilor sanitare. Aceste măsuri draconice, care au inclus carantine obligatorii, închideri repetate, teste PCR şi restricţii cu privire la deplasare, au luat sfârşit în luna decembrie 2022.

Per total, este vorba de un set de cifre decente cu privire la evoluţia economiei chineze în primul trimestru, care o menţine pe traiectoria necesară să îşi atingă ţinta de creştere de 5% pentru acest an„, spune Matt Simpson, analist la City Index.

În luna martie a acestui an, vânzările cu amănuntul, principalul indicator al consumului gospodăriilor, au crescut cu 10,6% în ritm anual, după ce au cunoscut patru luni de contracţie la finele lui 2022, după care au revenit pe creştere în lunile ianuarie şi februarie. La rândul său, producţia industrială a crescut cu 3,9% în luna martie, după un avans de 2,4% în ianuarie-februarie. Pe de altă parte, investiţiile fixe au încetinit în trimestrul ianuarie-martie 2023 până la o creştere de 5,1% în ritm anual, faţă de estimările care mizau pe un avans de 5,7%.

Analiştii intervievaţi de Reuters se aştepta ca ritmul de creştere a economiei chineze să accelereze în 2023 până la 5,4%, în condiţiile în care Guvernul de la Beijing şi-a fixat pentru acest an o ţintă de creştere economică modestă de aproximativ 5%. Aceasta după ce anul trecut PIB-ul Chinei a înregistrat un avans de doar 3%, cu mult sub obiectivul oficial de 5,5% şi totodată una din cele mai slabe performanţe înregistrate de economia chineză în ultimele patru decenii.

Cele mai recente știri

To Top