Incertitudinea este singura certitudine rămasă atunci când vine vorba de evaluarea perspectivelor economice globale. Asta arată și un sondaj efectuat de Forumul Economic Mondial (WEF) în rândul economiștilor, care s-au arătat a fi cât se poate de divizați cu privire la perspectivele unei recesiuni la nivel mondial în 2023: 45% cred că este probabil, în timp ce 45% cred că este puțin probabil să se întâmple regresul economiei. Mai mult, chiar și cei 3% care consideră extrem de probabilă recesiunea sunt contrabalansați de cei 3% care consideră extrem de puțin probabilă această perspectivă.
În mijlocul întregii incertitudini, economiștii cu greu mai găsesc consensul cu privire la ce urmează, însă una dintre cele mai clare zone de consens este legată de regiunile care vor avea cea mai puternică și cea mai slabă creștere economică în acest an. Potrivit sondajului WEF, Asia va avea cea mai dinamică activitate economică, 93% dintre economiștii intervievați prezicând o creștere cel puțin moderată în regiune, plasând China în centrul previziunilor de creștere moderată, puternică sau chiar foarte puternică.
Pentru Europa, însă, lucrurile arată foarte diferit, iar consensul economiștilor exprimă perspective nefavorabile: trei sferturi dintre cei chestionați se așteaptă la o creștere economică slabă sau foarte slabă, Europa fiind văzută ca având cel mai mare risc de stagflație – combinația de inflație ridicată și stagnare economică.
Diferențele dintre opiniile economiștilor devin din nou mai puternice când compară Asia și Europa, nouă din zece dintre economiștii chestionați considerând că Europa va experimenta în continuare o inflație ridicată sau foarte mare, în timp ce rate mai scăzute sau moderate ale inflației sunt prezise în multe părți ale Asiei; totuși, aproape jumătate dintre economiștii chestionați se așteaptă la o inflație scăzută în China.
Dincolo de incertitudinea pe termen scurt, majoritatea economiștilor chestionați văd și schimbări pe termen lung în modelele activității globale. Creșterea tensiunilor geopolitice ar conduce la politici industriale mai îndrăznețe, „cele mai mari puteri ale lumii încercând să-și mențină sau să-și dezvolte autonomia strategică și să-și limiteze dependența de rivali pentru bunuri și servicii esențiale”.
Rezultatul posibil: o activitate economică mai fragmentată, potențial mai fragilă, mai divizată dar și guvernată în continuare de multă neclaritate.
