Business

Gilda Lazăr (JTI): Codul Fiscal ar fi trebuit să fie Biblia fiscalităţii

Foto: iStock

Codul Fiscal a suferit 554 de amendamente în opt ani, având ca rezultat final scăderea veniturilor în PIB cu 0,5%, iar în prezent sunt 108 pagini de modificări care vor fi aduse Codului Fiscal, apărute pe surse, pentru care Guvernul intenţionează să îşi asume răspunderea fără dezbateri reale, a declarat vineri Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs şi Comunicare JTI, cu prilejul lansării The Tax Institute, primul think tank de fiscalitate din România.

„Codul Fiscal este acel document elaborat de Ministerul Finanţelor în 2004, care ar fi trebuit să fie Biblia fiscalităţii, o carte aproape de neschimbat. Un Cod, fie el Fiscal, Penal sau Civil, e Cod pentru că este legitate, nu simplă legislaţie, care să nu poată fi modificată de oricine, oricând, pentru orice. Stabilitatea, echitatea impunerii, predictibilitatea, sunt principii care guvernează Codul Fiscal. Şi pe care toată lumea le-a ignorat şi le ignoră sub presiunea urgenţelor, de am ajuns să transformăm sita în ciur”, a declarat Gilda Lazăr.

Potrivit studiului „Modificările Noului Cod Fiscal: Inventar şi impact (2015-2023)”, realizat de echipa The Tax Institute, în perioada 2015-2023 au fost aduse 554 de amendamente noului Codului Fiscal. Ceea ce înseamnă 74 norme modificate pe an. Din punct de vedere calitativ, 32% au fost măsuri proaste şi foarte proaste, cu impact negativ asupra contribuabililor sau bugetului. 26% au fost modificări de formă, fără un impact real, 33% au fost măsuri bune, cu impact pozitiv limitat şi doar 9% măsuri foarte bune. Rezultatul în urma modificărilor repetate este o scădere a veniturilor bugetare de 0,53% din PIB în 2022, faţă de 2016.

„Aceste 554 de amendamente privesc doar noul Cod Fiscal, în vreme ce vechiul Cod a avut 250 de amendamente in zece ani. Aşadar, ritmul se înteţeşte. Cu toate că şi înalţii reprezentanţi ai autorităţilor spun că este inadmisibil, ne confruntăm cu iniţiative similare, apărute în diverse variante, în presă, neasumate oficial. Din iulie şi până acum, noi, reprezentanţii mediului de afaceri, am avut tot felul de „blind dates”. Adică ne-am întâlnit cu Prim ministrul, cu Preşedintele Senatului, cu Ministrul de Finanţe, dar fără să avem un document cu propuneri concrete în faţă… Ceea ce ne dorim mult, şi asta ţine nu doar de fiscalitate, dar şi de viaţa de zi cu zi, este să avem puţină stabilitate. Cerem, ca mediu de afaceri şi ca oameni simpli, un guvern de patru ani. Să avem continuitate şi cu cine discuta”, a adăugat Gilda Lazăr.

The Tax Institute, primul think tank de fiscalitate din România, a lansat studiul „Modificările Noului Cod Fiscal: Inventar şi impact (2015-2023)”. Evenimentul de lansare a The Tax Institute, primul think tank de fiscalitate din România a avut loc vineri la Banca Naţională a României.

Potrivit analizei The Tax Institute, veniturile provenite din accizele pe tutun reprezintă 1,09% din PIB.

JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun şi produse pentru vapat, cu operaţiuni în peste 130 de ţări. Cu sediul la Geneva, Elveţia, JTI are peste 40.000 de angajaţi, fiind membră a grupului Japan Tobacco. Compania are peste 1.200 de angajaţi în sediul din Bucureşti, fabrică şi birourile de vânzări din toată ţara şi a fost declarată „Angajatorul numărul 1 în România”, potrivit evaluării realizate de Top Employers Institute, care include 23 companii pe plan local.

Cele mai recente știri

To Top