Energie

Guvernul a actualizat planul de urgenţă pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale

Foto: gov.ro

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, actualizarea planului de urgenţă pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale în România, a anunţat purtătorul de cuvânt al Cabinetului, Mihai Constantin.

El a precizat că măsurile adoptate vizează asigurarea resurselor energetice şi sprijinirea populaţiei pentru a trece cu bine de iarna următoare.

„Măsurile luate deja de guvern pentru iarna 2023-2024 sunt completate de astăzi cu noi decizii. Executivul a aprobat actualizarea planului de urgenţă pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale în România. Acest document este în concordanţă cu normele europene şi a fost realizat pe baza consultărilor cu principalii actori de pe piaţa gazelor naturale din ţara noastră”, a spus Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

În următoarea şedinţă de guvern vor fi aprobate măsurile privind nivelul de siguranţă în funcţionarea sistemului energetic naţional. Acesta va ţine cont şi de influenţa din ce în ce mai mare pe care o au prosumatorii, în acoperirea consumului la nivel naţional.

„Au fost analizate şi urmează să fie aprobate în următoarea şedinţă măsurile privind nivelul de siguranţă în funcţionarea sistemului energetic naţional, iar obiectivele programului de iarnă sunt evaluarea consumului de energie electrică a ţării în perioada 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024, pentru asigurarea acestuia la parametri de calitate şi siguranţă în alimentare, în condiţiile funcţionării sigure şi stabile a sistemului energetic naţional. Pentru prima dată de când Ministerul Energiei dezvoltă planul de iarnă, este luată în considerare şi influenţa din ce în ce mai mare pe care o au prosumatorii, în acoperirea consumului la nivel naţional”, a spus Mihai Constantin.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top