Pentru ca o companie să crească, să aibă succes, să inoveze și să aducă plus valoare economiei naționale, are nevoie de un mediu stabil și predictibil cel puțin din punct de vedere fiscal, în condițiile în care climatul economic intern este influențat de ce se întâmplă în economia internațională. Însă, din nefericire, stabilitatea și predictibilitatea fiscală, care pentru firmele din țările vestice este o normalitate, pentru întreprinderile din România este doar un vis frumos.
Îmi aduc aminte că, înainte de a intra în antreprenoriat, pe când eram jurnalist în presa economică, specializat în fiscalitate, un articol obligatoriu pe care îl pregăteam la fiecare început de an era cel despre modificările fiscale ce intră în vigoare de la 1 ianuarie. După o stabilitate forțată și artificială în anii regimului comunist, democrația de după 1990 ne-a dus în cealaltă extremă în care mediul de afaceri autohton este supus constant modificărilor de taxe și impozite. Numai din 2015 încoace, Codul Fiscal a suferit 554 de modificări, după cum arată un studiu realizat de The Tax Institute. Și, de parcă democrația ar fi doar o mască pentru conducătorii noștri, nu o realitate a guvernanței, rareori propunerile și opiniile oamenilor de afaceri sunt luate în calcul când vine vorba de schimbările fiscale decise de autorități.
La fel s-a întâmplat și de această dată, când măsurile fiscale înaintate de Guvern au primit aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social, instituția publică menită să asigure dialogul statului cu patronatele, sindicatele și reprezentanții societății civile. Ca de fiecare dată, strânși cu ușa de presiunile din partea deficitului bugetar, guvernanții nu mai țin cont de revolta celor asupra cărora se aplică măsurile fiscale. Modificările fiscale au servit, în vremuri bune, imaginii populiste a partidelor – liberalii venind cu măsuri de dreapta, iar social-democrații cu măsuri de stânga, spre bucuria electoratului lor. Iar în vremuri economice tulburi, au servit drept principalul stingător de incendii, cu efecte imediate în economie, atât dorite de Guvern, cât și nedorite, precum falimente, creșterea evaziunii fiscale și a muncii la negru, fraude sau optimizări fiscale pentru mutarea profiturilor pe tărâmuri mai permisive. Dar, asta e o altă poveste finalul căreia rămâne în sarcina celor care îi vor înlocui pe actualii guvernanți. Este adevărat că abilitatea de adaptare la schimbările din piață face parte din arsenalul unei afaceri de succes. Însă, când schimbările sunt determinate nu de piață, ci de Guvern și când incertitudinea reprezintă normalitatea, vorbim de un mediu de afaceri sabotat chiar de cei care se presupune că ar trebui să creeze condiții de dezvoltare.
Astfel, pentru firmele românești, incertitudinea este un stil de viață. O viață care pentru mulți antreprenori înseamnă o zbatere pentru supraviețuire.
