Actualitate

InfoCons: Masa de Paşte poate conţine până la 163 E-uri, 208,6 grame de zahăr şi 31,6 grame de sare

oua colorate
Foto: iStock

O masă bogată de Paşte se consumă până la 163 de E-uri, 208,6 grame de zahăr şi 31,6 grame de sare, susţin reprezentanţii asociaţiei InfoCons, într-o analiză publicată vineri.

„Masa de Paşte este întotdeauna îmbelşugată, iar în jurul acesteia se adună întreaga familie – o masă cu de toate, pentru toţi! Dar ştiaţi că masa de Paşte poate ajunge până la 163 E-uri, 31,86 grame de sare şi 208,6 grame de zahăr ?! Masa de Paşte începe adesea cu un aperitiv format din pâine, mezeluri (crenvurşti de pui, crenvurşti de porc, parizer, şuncă Praga, cabanos, bacon), iar alături de acestea se găsesc câteva sosuri de ketchup, muştar şi maioneză. Dar, acest aperitiv ajunge până la 83 E-uri, 31,6 grame de sare şi 69,8 grame de zahăr pentru un singur fel de mâncare. Dacă vă îndreptaţi către nelipsitul cozonac, îngheţată, bomboane de ciocolată, croissant de ciocolată sau un iaurt cu fructe, ajungeţi să consumaţi până la 40 de E-uri şi 116,1 grame de zahăr doar pentru desert. Pe lângă acestea, veţi consuma şi un suc tip ceai, o băutură energizantă sau poate o bere cu fructe, adăugându-se încă 29 E-uri şi 22,7 grame de zahăr. Astfel, doar pentru desert consumaţi 69 E-uri şi 138,8 grame de zahăr! După masa de Paşte, consumaţi o gumă de mestecat, adăugând astfel încă 11 E-uri”, precizează sursa citată.

Conform InfoCons, informaţii despre produsele de pe masa de Paşte se pot afla prin accesarea aplicaţiei gratuite InfoCons. Astfel, aceasta redă consumatorilor direct pe telefonul mobil numărul de E-uri şi tipurile acestora, cantitatea de sare, cantitatea de zahăr, numărul caloriilor, alergenii, precum şi ingredientele din produsele folosite la masa de Paşte.

De asemenea, cu ajutorul calculatorului integrat în aplicaţia InfoCons, consumatorii îşi pot seta cantitatea de produs pe care urmează să o consume, iar aplicaţia le va dezvălui cantitatea de sare, cantitatea de zahăr şi caloriile regăsite în cantitatea de produs selectată, dar şi cât trebuie să meargă, pedaleze sau alerge pentru a arde caloriile consumate.

Aplicaţia InfoCons este un instrument indispensabil pentru consumatori, mai ales în contextul în care la o singură masa de Paşte consumăm cu 537% mai multă sare şi cu 734% mai mult zahăr decât cantităţile recomandate pe zi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, respectiv 5 grame de sare şi 25 grame de zahăr, notează sursa citată.

Cele mai recente știri

To Top