Analize

Insolvențele din România au scăzut cu 4%

Cel mai recent studiu Coface România arată că în S1 2023 s-au deschis 3.358 proceduri noi de insolvență, în scădere cu 4% comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut. Se observă o scădere și în cazul pierderilor cauzate de companiile intrate în insolvență în primul semestru din 2023, cu aproximativ 26% față de S1 2022, la aproape 2,2 mld. lei. Numărul companiilor insolvente cu cifră de afaceri de peste 0,5 mil. EUR a scăzut de la 164 de companii la 154.

 

Contextul economic – radiografia ultimilor 5 ani

 

Mediul de afaceri din România continuă să treacă prin multiple provocări, anul 2023 fiind marcat de incertitudini fiscale. Veniturile publice au crescut cu doar 10% în primul semestru comparativ cu nivelul bugetat de +17%, în timp ce cheltuielile au avut un avans de 16%, peste cel preconizat de 14%. În acest context, deficitul fiscal anualizat pentru anul curent poate depăși pragul de 6% în lipsa unor măsuri de ajustare, comparativ cu ținta asumată în buget de 4,7%.

 

Evoluția companiilor, însă, poate fi înțeleasă dacă analizăm dinamica situațiilor financiare pentru un ciclu economic de 5 ani (2018-2022), marcat la mijloc de impactul pandemiei Covid-19 (2020). Astfel, vânzările înregistrate de companiile active în România au ajuns la 2.370 mld. lei în 2022, cu 56% mai mult decât nivelul înregistrat în 2018 și peste inflația cumulată în această perioadă de 33%. Profitul net cumulat la nivelul întregului mediu de afaceri a crescut de la 81 mld. lei în 2018 (5,4% din vânzări) până la 200 mld. lei în 2022 (8,4% din vânzări). 

 

Provocările există totuși din cauza polarizării veniturilor și a creșterii concentrate a profitului în rândul companiilor mari sau doar pentru anumite sectoare de activitate. Astfel, 75% din creșterea vânzărilor companiilor din ultimii 5 ani este generată doar de 8 sectoare de activitate. Dacă veniturile companiilor sunt concentrate în câteva sectoare, dinamica profitului reflectă marje de profitabilitate superioare pentru micile afaceri, dar care încasează mult mai lent facturile (224 zile pentru afacerile cu venituri <100k EUR, semnificativ peste media raportată la nivel național de 86 zile).

 

Evoluția firmelor insolvente

 

Cele mai multe insolvențe s-au deschis în sectoarele Construcții (734 insolvențe), Comerț cu ridicata și distribuție (453 insolvențe) și Comerț cu amănuntul (423 insolvențe). Numărul companiilor care au deschis procedura de insolvență este în scădere cu aproximativ 4% comparativ cu primul semestru din 2022, dar în creștere cu 13% față de semestrul 2 din 2022 și cu aproximativ 1,5% comparativ cu primul semestru din 2019. 

 

Conform datelor publicate de CIP furnizate de către Banca Națională a României, sumele refuzate la plată cu instrumente de debit pe parcursul primului semestru al anului 2023 au fost în valoare totală de 1,18 mld. lei, fiind refuzate la plată 14.718 instrumente de plată. Aceste valori reprezintă o creștere de 69% a valorii refuzate în primul semestru din 2023 față de aceeași perioadă a anului 2022 și de 12% a numărului de instrumente de plată refuzate. Este prima dată din 2009 când înregistrăm o creștere semestrială atât a valorii, cât și a numărului  instrumentelor de plată refuzate.

 

“În ciuda unui context economic și geopolitic provocator, companiile românești au demonstrat reziliență în prima jumătate a anului 2023. Cu toate acestea, mediul economic actual rămâne marcat de multiple provocări: încetinirea creșterii economice (doar +1,7%, S1 2023), inflație încă ridicată, valoare mare a dobânzii de politică monetară și implicit costuri de finanțare ridicate, volatilitate a prețurilor pe piața de energie, presiuni pe piața forței de muncă. Este posibil să asistăm la o creștere a numărului de insolvențe în perioada următoare. În calitate de furnizor de servicii de management al riscului de credit comercial, urmărim toate aceste evoluții pentru a putea veni în sprijinul mediului de afaceri local cu soluții adaptate nevoilor actuale”, a declarat Alina Popa, Country Manager Coface România.

 

Sectorul Construcțiilor va rămâne vulnerabil în ceea ce privește companiile ce ar putea intra în insolvență în special în sectorul rezidențial, având în vedere posibilitatea eliminării scutirilor fiscale dar și scăderea creditării. De remarcat că sectorul construcțiilor a fost cel mai important angajator net din economie în ultimii 5 ani, înregistrând o creștere a numărului de angajați cu cca. 104.000 de locuri de muncă în perioada analizată, fiind urmat de IT (53.000) și servicii de sănătate și asistență socială (+15.000). 

 

Perspectivele mediului de afaceri – Cum arată anul 2023 și ce ne rezervă 2024?

 

În primul semestru al anului curent au fost înmatriculate 77.706 noi companii din care SRL 49.349 companii. Numărul companiilor SRL nou înregistrate este cu 15% mai mic comparativ cu semestrul 1 din 2022. Pe de altă parte, numărul total de companii nou înregistrate în primul semestru din 2023 este ușor mai mare față de numărul raportat în aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, însă, numărul companilor care au ieșit din economie în primul semestru al anului curent este cu 3% mai mare față de evoluția înregistrată în aceeași perioadă a anului 2022.

 

Consolidarea bilanțului la nivelul prepandemic, marcată prin creșterea investițiilor și a capitalizării, reflectă o dependență în scădere de finanțarea externă. Deși dinamica comercială este foarte bună, marcată de avansul vânzărilor și al profitului mult peste nivelul inflației, rezultatele pozitive din ultimul an sunt concentrate în câteva sectoare (comerț, construcții, IT, agricultură, energie și gaz) sau în rândul companiilor mari. În ciuda marjelor superioare de profit, companiile mici rămân vulnerabile în special din cauza vitezei mult mai lente de colectare a creanțelor și a modificărilor fiscale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top