Transporturi

Italienii ar putea primi un bonus de 13.750 de euro pentru a-şi cumpăra un automobil electric

Foto: iStock

Guvernul italian analizează un plan cu o valoare totală de 930 de milioane de euro, pentru a-i încuraja pe oameni să renunţe la autoturismele cu motoare pe benzină sau motorină în schimbul vehiculelor electrice, potrivit unui proiect de document consultat de Bloomberg.

Pachetul, care în prezent este analizat de Ministerul italian al Industriei, prevede stimulente financiare de până la 13.750 de euro care să permită cetăţenilor cu un venit anual mai mic de 30.000 de euro să trimită la casare automobilele de tip Euro 2, care au o vechime de peste 20 de ani, în favoarea unor automobile electrice noi.

Potrivit documentului consultat de Bloomberg, obiectivul planului ar fi acela de a „transforma parcul auto din Italia, care este unul din cele mai vechi din Europa, cu cel puţin 11 milioane de vehicule Euro 3 şi chiar mai vechi”. De asemenea, planul ar „sprijini familiile cu venituri reduse în a-şi achiziţiona un autoturism produs în Italia”, se mai arată în document.

Un purtător de cuvânt de la Ministerul italian al Industriei a dezvăluit că planul urmează să fie prezentat la o întâlnire cu reprezentanţii industriei auto, care va avea loc în data de 1 februarie.

În 2023, înmatriculările de autoturisme în Italia au crescut cu 19%, până la 1,57 milioane de unităţi, potrivit datelor publicate de Ministerul Transporturilor. Cu toate acestea, cota de piaţă a automobilelor electrice este mai mică în Italia decât în alte mari economii europene.

În paralel, după mai mulţi ani de creştere a vânzărilor, încep să se răspândească semnalele referitoare la o încetinire a vânzărilor de automobile electrice în Europa. Constructorul german Audi, o marcă din portofoliul Volkswagen, a decis să îşi revizuiască planurile referitoare la lansarea de noi vehicule electrice, în ideea de a evita să pună presiuni pe fabrici şi pe dealeri în contextul încetinirii vânzărilor. De asemenea, în luna octombrie a anului trecut, directorul financiar de la Mercedes-Benz Group AG descria concurenţa de pe piaţa automobilelor electrice drept una „brutală” şi nesănătoasă.

Este puţin probabil ca Uniunea Europeană să îşi atingă obiectivele referitoare la automobilele electrice pe care şi le-a fixat pentru finalul acestui deceniu dacă blocul comunitar nu îşi îmbunătăţeşte politica industrială, iar producătorii auto nu vor reuşi să lanseze în curând vehicule electrice ieftine, susţin analiştii băncii Citi într-un raport publicat recent.

Cele mai recente știri

To Top