Actualitate

Laboratoarele sanitare veterinare au beneficiat de investiţii de aproximativ 12 milioane de euro în ultimii doi ani

foto fb
Foto: Facebook/Alexandru Bociu

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a investit în ultimii doi ani peste 12 milioane de euro pentru eficientizarea activităţii în laboratoarele proprii, reuşind astfel reducerea timpului de eliberare a buletinelor de analiză de la câteva zile la numai 24 de ore, susţine preşedintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu.

„Laboratoarele sanitare veterinare au beneficiat de investiţii de la bugetul de stat de aproximativ 12 milioane de euro în ultimii doi ani de zile. Am prioritizat aceste investiţii în laboratoare pentru a putea eficientiza activitatea, dar şi pentru a ţine pasul cu problemele actuale care apar la nivel naţional şi european. Dacă înainte de 2022, până la emiterea unui buletin de analiză în privinţa determinării reziduurilor de pesticide se aştepta foarte mult timp, şi aici mă refer la câteva zile sau chiar săptămâni, astăzi în aproximativ 24 de ore se emite buletinul de analiză. Am investit strategic, în primul rând în laboratoarele de la Constanţa şi de la Bucureşti, unde avem Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV), cel mai mare institut de acest fel din Europa. Aici am investit peste 10 milioane de euro. Am dorit să acoperim şi zona Olteniei şi am investit într-un laborator al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Olt. Am lăsat ca şi tampon pe zona de reziduuri de pesticide şi laboratorul de la Ialomiţa, dar avem posibilitatea să facem şi la alte DSV-uri din ţară”, a declarat pentru AGERPRES şeful ANSVSA, Alexandru Bociu.

Acesta a subliniat că în prezent se caută resurse financiare pentru a efectua investiţii în laboratoarele din zona de nord a ţării, în contextul războiului din Ucraina.

„În continuare avem o strategie foarte bine pusă la punct, încercăm să identificăm posibilităţi pentru că va trebui să investim în zona de nord, unde avem războiul armat din Ucraina”, a mai spus el.

De asemenea, preşedintele ANSVSA a dat asigurări că toate produsele care intră în România sunt verificate din punct de vedere sanitar-veterinar, iar în ceea ce priveşte analizele efectuate pe cerealele provenite din Ucraina a menţionat că doar câteva probe au fost neconforme din peste 8.000 efectuate de la începerea războiului.

„Categoric tot ce intră în România este verificat din punct de vedere sanitar-veterinar. În contextul războiului din Ucraina, gândiţi-vă că în ultimul an de zile, de când a început războiul, din februarie 2022 şi până în februarie 2023, am efectuat peste 8.000 de probe la laboratoarele sanitare veterinare de stat şi doar câteva probe nu au fost conforme, dacă vorbim de calitate. De asemenea, pentru eficientizarea şi fluidizarea traficului am hotărât să recoltăm şi la destinaţie, pentru a nu bloca totul la intrarea în ţară. În prezent, Ministerul Agriculturii, prin Autoritatea Fitosanitară, se ocupă de efectuarea analizelor privind reziduurile de pesticide pe producţia internă, iar noi ne ocupăm de tot ceea ce înseamnă importuri, care reprezintă aproximativ 75%-80% din tot ce se consumă. Totul este verificat de către noi”, a explicat oficialul ANSVSA.

În ceea ce priveşte noul terminal RO-RO din Portul Constanţa, conectat prin transport maritim regulat cu principalele porturi turceşti, Bociu a transmis că acesta se va deschide la începutul anului 2024 şi va putea deservi aproximativ 200 de camioane pe zi.

„Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va deveni funcţional la începutul anului 2024. Este un proiect între România şi Turcia de verificare a mărfurilor care vin pe mare, iar anvergura va fi de aproximativ două sute de camioane pe zi. În sensul acesta am investit şi în laboratorul de pesticide din Constanţa. Cu siguranţă anul viitor vor mai fi investiţii pe această zonă, în ideea de a avea tot ceea ce este necesar în momentul în care se deschide noul terminal RO-RO pentru a putea efectua analizele pe produsele care vin din Turcia, având în vedere că suntem poarta de intrare a Europei. Concret, vom reuşi să verificăm mai multe camioane, iar beneficiile se vor vedea şi din punct de vedere economic, pentru că banii care se iau pentru toate aceste probe sunt venituri la bugetul de stat”, a afirmat preşedintele ANSVSA.

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa, conectat prin transport maritim regulat cu principalele porturi turceşti, va facilita transportul pe cale maritimă a acestor volume. Odată ajunse în Constanţa, camioanele îşi vor putea continua drumul către destinaţiile finale din Europa, folosind transportul feroviar şi rutier. Lucrările la terminal au început în luna mai şi se preconizează ca investiţia să fie finalizată în decembrie 2023. În prezent, mărfurile RO-RO sosite din Turcia stau circa două zile în port pentru a trece prin toate formalităţile.

Cele mai recente știri

To Top