Timp liber

Malta a înregistrat în 2023 cel mai bun sezon turistic

Foto: iStock

Peste trei milioane de vizitatori străini au sosit anul trecut în Malta, un nivel record, a anunţat ministrul Turismului, Clayton Bartolo, transmit Xinhua şi publicaţia Malta Today.

Precedentul record data din 2019, când au vizitat insula 2,8 milioane de turişti.

Vizitatorii străini au cheltuit anul trecut peste 2,7 miliarde de euro (2,9 miliarde de dolari) şi au petrecut în unităţile de cazare turistică din Malta 20,2 milioane de nopţi.

Pentru prima dată, Italia a depăşit Marea Britanie ca principală sursă de turişti. Anul trecut, 18,4% din turişti au venit din Italia, 18,1% din Marea Britanie, 9,6% din Franţa, 7,3% din Germania, 5,6% din Polonia şi 3,8% din Spania.

Cele mai populare sezoane pentru turismul maltez au fost trimestrele doi şi trei.

Şi datele Eurostat arată că turismul în Uniunea Europeană a continuat să arate semne de redresare în urma pandemiei, iar anul trecut numărul estimat al nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din UE a ajuns la 2,92 miliarde, depăşind cu 1,6% nivelul din 2019, înaintea pandemiei (2,87 miliarde), fiind un an record pentru sectorul de cazare din blocul comunitar.

Comparativ cu 2022, aproape toate statele membre UE au înregistrat creşteri în 2023. În Malta şi Cipru, creşterea a depăşit 20%, iar în alte opt ţări a fost peste 10% (Slovacia, Letonia, Bulgaria, Austria, Cehia, Portugalia, România şi Grecia).

Cele mai recente știri

To Top