Tehnologie

Motorola a prezentat conceptul unui telefon care se poartă la mână

Foto: Mashable

Folosind o tehnologie ce permite îndoirea ecranului, Motorola a dezvoltat un prototip de telefon care, la rândul lui, poate fi îndoit.

Alături de noi telefoane, Mobile World Congress este în fiecare an şi gazda unor concepte interesante, iar anul acesta un astfel de concept vine de la Motorola.

Compania cunoscută pentru seria Razr a prezentat un telefon care poate fi îndoit şi folosit corespunzător.

În timpul unei demonstraţii, Motorola a arătat cum telefonul se poate îndoi în jurul mâini, pentru a fi purtat asemenea unui ceas.

Conform companiei, interfaţa grafică se adaptează în funcţie de modul în care telefonul este îndoit. De exemplu, când este îndoit şi pus la mână, aplicaţiile apar în partea de sus a ecranului.

Este clar că producătorul vede acest tip de produs drept un potenţial accesoriu de modă, ceea ce explică altă funcţie – telefonul poate crea automat un fundal pentru ecran, pornind de la o poză a unei rochii.

Produsul este doar un prototip în momentul de faţă, astfel că nu se ştie dacă sau când acesta va fi lansat pe piaţă.

Cele mai recente știri

To Top