Business

Munca flexibilă, în top 3 beneficii extrasalariale cerute în 2023 de către angajați

Piața muncii, după pandemia de Covid19 se bazează, din ce în ce mai mult, pe ideea de flexibilitate, iar acest lucru se reflectă și la nivelul beneficiilor extrasalariale pe care și le doresc angajații. Potrivit unui studiu realizat de startup-ul Pluria, munca flexibilă se află în top 3 beneficii extrasalariale (după asigurare medicală și tichete de masă) oferite de către angajatori și căutate de angajații și candidații de pe piață. Totodată, se observă o creștere semnificativă a procentului angajaților și candidaților care solicită companiilor să introducă un sistem de muncă flexibil. Studiul Pluria a fost realizat pornind de la răspunsurile managerilor de resurse umane, din cadrul a 50 de companii din România și America Latină cu privire la principalele beneficii extrasalariale oferite de către angajatori și ce beneficii își doresc angajații și candidații.

La nivelul anului 2023, munca flexibilă se află deja în top 3 beneficii oferite de către companii, dar, potrivit studiului Pluria, încă un procent de 18% dintre angajați a solicitat un program de muncă flexibil, în timp ce doar 11% dintre ei au vrut să lucreze de acasă și doar 4% în sistem hibrid.

Aceste cifre cresc și mai mult atunci când luăm în considerare preferințele candidaților în cadrul interviurilor.. Astfel, 29% dintre repondenți vor un program de lucru flexibil, 24% asigurare medicală și 13% își doresc zile suplimentare de concediu. Tot la capitolul beneficii dorite de către angajați, putem menționa abonamentele la sală, preferate de 15% dintre repondenți, și zilele suplimentare de vacanță, 13% dintre angajați optând pentru această variantă.

„Prioritățile angajaților s-au schimbat considerabil în perioada pandemiei, iar efectele sunt de lungă durată. Munca în sistem flexibil a devenit un criteriu esențial de selecție pentru angajați, iar companiile au fost nevoite să-și adapteze pachetul de beneficii pentru a rămâne competitive. Spre exemplu, 33% dintre cele 50 de companii vizate de studiul Pluria au implementat deja un sistem de lucru flexibil”, explică Gabriela Drăghia, co-fondator Pluria.

La nivel global, piața muncii pare să fi trecut de la faza „Marea demisie” la faza „Marea reflexie”, etapă caracterizată de faptul că oamenii aleg companiile care se preocupă de bunăstarea angajaților și a căror muncă are un scop semnificativ.

„Companiile trebuie să răspundă, anul acesta, unor întrebări importante, de tipul ce îi face cu adevărat fericiți pe angajați și ce le oferă un sentiment real de împlinire profesională. Așa vor atrage noi candidați talentați și îi vor păstra loiali pe angajații vechi. Referitor la beneficii, munca flexibilă este foarte importantă pentru angajați, potrivit unui alt studiu global, la care au participat peste 140 de multinaționale din America de Nord, Europa și Asia-Pacific. , afirmă Gabriela Drăghia, co-fondator Pluria.

Referitor la tendințele de pe piața muncii din Europa, angajații manifestă dorința de a beneficia, pe lângă munca flexibilă, și zile libere plătite extra față de zilele de concediu de odihnă specifice fiecărui stat european, de extinderea perioadei de concediu de creștere a copilului (durata acestui concediu diferă foarte mult de la o țară la alta) și zile de concediu medical plătite (din nou, legislația e diferită de la o țară la alta). Toate acestea devin, din ce în ce mai mult, beneficii extrasalariale cu care companiile reușesc fie să-și păstreze angajații loiali ori să atragă noi talente.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top