Actualitate

Nigeria vrea să îşi mărească semnificativ producţia de petrol şi condensat la 2,6 milioane de barili pe zi, până în 2026

Foto: iStock

Autoritatea de reglementare a petrolului din Nigeria a anunţat luni o ţintă anuală de producţie de petrol şi condensat de 2,6 milioane de barili pe zi (bpd), până în 2026, o creştere ambiţioasă faţă de nivelurile din 2023, de aproximativ 1,6 milioane de barili pe zi, transmite Reuters.

Cel mai mare exportator de petrol al Africii, Nigeria a suferit o scădere a producţiei din cauza furtului de ţiţei şi a vandalizării conductelor din Delta Nigerului, precum şi a investiţiilor scăzute în acest sector, care a afectat veniturile guvernamentale.

Însă guvernul preşedintelui Bola Tinubu spune că marii producători de petrol s-au angajat să investească 13,5 miliarde de dolari pe termen scurt, în urma întâlnirilor sale cu directori generali ai TotalEnergies, Shell şi Exxon Mobil.

Comisia nigeriană de reglementare a petrolului (NUPRC) a declarat în planul său de acţiune 2024-2026 că va direcţiona dezvoltarea activelor petroliere către zone mai puţin predispuse la furt şi vandalism şi a oferit sprijin pentru rutele alternative de livrare a ţiţeiului.

Companiile petroliere necesită aprobarea NUPRC pentru noi rute de conducte.

Producţia de petrol este aşteptată să crească de la 1,8 milioane bpd în acest an şi să progreseze la 2,6 milioane bpd în 2026, a spus NUPRC.

Două din cele trei firme de consultanţă însărcinate de OPEC+ să verifice producţia Nigeriei au declarat în noiembrie că este puţin probabil ca ţara să-şi atingă propriul obiectiv de producţie în acest an.

NUPRC lucra, de asemenea, pentru a reduce costul producţiei de petrol la aproximativ 20 de dolari pe baril, de la 25-40 de dolari, prin oferirea de stimulente producătorilor de petrol.

”Comisia va stabili un cadru pentru transportul şi/sau costurile de manipulare a ţiţeiului şi gazului, pe baza unui tarif standard (şi) va implementa un regim de acces deschis pentru conductele de petrol şi gaze din amonte şi instalaţiile auxiliare”, a spus autoritatea de reglementare.

Bonusurile mari de semnătură, care sunt taxe unice plătite pentru a asigura blocurile de explorare – vor fi reduse pentru a atrage mai multe investiţii şi pentru a creşte producţia de petrol, a spus NUPRC.

Cele mai recente știri

To Top