Actualitate

Noua agenţie UE pentru combaterea spălării banilor va avea sediul la Frankfurt

euro economie
Foto: iStock

Reprezentanţii statelor membre UE şi Parlamentul European au convenit joi, la Bruxelles, ca sediul noii agenţii a Uniunii Europene pentru combaterea spălării banilor să fie la Frankfurt, transmite DPA.

Frankfurt a învins concurenţa din partea oraşelor Paris, Bruxelles, Madrid, Dublin, Riga, Vilnius, Viena şi Roma pentru a găzdui nouă entitate, desemnată sub acronimul AMLA (Anti-money laundering authority/Autoritatea pentru combaterea spălării banilor). Ea va avea în special sarcina de a superviza şi coordona autorităţile naţionale pentru a depista şi a combate activităţile transfrontaliere suspecte.

Ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, a insistat ca Frankfurt, centrul financiar al ţării, să găzduiască AMLA. El declarase în ianuarie, în timpul unei audieri în Parlament, că în Frankfurt agenţia va avea orice are nevoie pentru a fi operaţională din prima zi.

În 2021, statele membre UE au convenit înfiinţarea unei agenţii dedicate coordonării eforturilor de combatere a spălării banilor în blocul comunitar, după ce sancţionarea de către autorităţile naţionale s-a dovedit a fi de durată şi inconsecventă.

Având atribuţii de supraveghere şi de sancţionare pentru a asigura respectarea regulilor financiare europene, AMLA va superviza direct circa 40 de instituţii de creditare şi instituţii financiare considerate cele mai vulnerabile la riscuri, inclusiv furnizori de servicii de active cripto.

Activităţile financiare suspecte reprezintă circa 1% din Produsul Intern Brut al UE, respectiv circa 130 de miliarde de euro, potrivit agenţiei europene de poliţie Europol.

Cele mai recente știri

To Top