Actualitate

Nvidia a donat 15 milioane de dolari organizaţiilor non-profit israeliene şi străine care îi ajută pe civilii afectaţi de războiul dintre Israel şi Hamas

Foto: iStock

Producătorul american de cipuri Nvidia şi angajaţii săi au donat 15 milioane de dolari organizaţiilor non-profit israeliene şi străine care sprijină civilii afectaţi de războiul Israelului cu gruparea militantă palestiniană Hamas, transmite Reuters.

Mii de angajaţi din peste 30 de ţări au donat un total de 5 milioane de dolari, sumă pe care compania a dublat-o la 10 milioane de dolari, în cadrul unui program special introdus pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de război, a anunţat duminică Nvidia.

Acesta a menţionat că donaţia a fost cea mai mare strângere de fonduri umanitare din istoria de 30 de ani a companiei.

”Suntem mândri să vedem un sprijin atât de larg din partea familiilor Nvidia din Israel şi din întreaga lume şi le suntem recunoscători pentru rugăciunile şi speranţa pentru întoarcerea colegului nostru Avinatan Or şi a celorlalţi ostatici din captivitatea Hamas”, a declarat Gideon Rosenberg, consilier general adjunct al Nvidia.

”Suntem cu adevărat inspiraţi de grija autentică a angajaţilor noştri din întreaga lume.”

Avinatan Or, în vârstă de 30 de ani, este inginer la Nvidia din aprilie 2022, potrivit paginii sale LinkedIn. El a fost capturat de Hamas la festivalul de muzică Nova din 7 octombrie, împreună cu iubita sa Noa Argamani şi alţi aproximativ 240 de oameni, dintre care unii au fost eliberaţi de atunci.

Nvidia a spus că angajaţii au ales să doneze organizaţiilor din regiune, inclusiv Asor Fund (JGive), American Friends of Magen David Adom, Doctors Without Borders, Friends of United Hatzalah, IsraAID (SUA) Global Humanitarian Assistance, Jewish Agency for Israel, World Central Kitchen şi Zaka.

Nvidia a mai spus că a donat sute de computere familiilor evacuate din nordul şi sudul Israelului şi a oferit mii de mese calde de la cantina de birou Yokneam.

Cele mai recente știri

To Top