Business

Piaţa berii din România a scăzut cu 9%, la cinci luni

bere
Foto: iStock

Piaţa berii din România a scăzut cu 9% în primele cinci luni ale anului în curs, faţă de acelaşi interval din 2022, arată datele publicate, marţi, de Asociaţia Berarii României.

„Această scădere a pieţei este pusă pe seama unei serii de factori. Printre cei mai importanţi sunt scăderea puterii de cumpărare şi contextul economic dificil, dat de accelerarea ratelor de inflaţie şi a preţurilor materiilor prime. Un alt factor responsabil de scădere este creşterea alarmantă a costurilor de producţie, care se menţine şi în acest an, chiar dacă anumite categorii de costuri, cum ar fi cele cu energia, s-au stabilizat. Au mai contribuit la aceste rezultate şi temperaturile sub media perioadei normale de început de vară, berea fiind o băutură al cărei consum este puternic influenţat de vreme. (…) Rezultatele se înscriu în trendul descendent manifestat încă de anul trecut, tendinţa continuând accelerat şi în acest an”, se menţionează într-un comunicat de presă al organizaţiei, transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în România procesele de producţie şi comercializare specifice industriei berii sunt realizate local în proporţie de 97%, iar 50% dintre ingredientele folosite în procesul de fabricare a berii provin din agricultura românească.

De altfel, sectorul berii susţine în mod direct şi indirect peste 60.000 de locuri de muncă, iar un job în producţia de bere generează alte 11 pe lanţul valoric, respectiv: două în agricultură, trei în retail, aproape trei în sectorul ospitalităţii şi trei pentru furnizori.

În plus, categoria aduce valoare adăugată în economie de 700 milioane de euro, anual, în timp ce sectorul este recunoscut pentru comportamentul fiscal onest, cu zero evaziune fiscală pe lanţul de producţie şi contribuţii anuale la bugetul de stat de 530 milioane de euro, subliniază comunicatul citat.

De la 1 august 2022, valoarea de bază a accizei la bere a fost majorată cu 20% şi începând din 1 ianuarie 2023, nivelul de bază al accizei a crescut cu încă 6%, până la valoarea de 4,20 lei/hl/Plato.

„În acest context, măsurile de ajustare bugetară despre care se discută zilele acestea la nivelul Guvernului riscă să pună presiuni excesive asupra echilibrului pieţei”, atenţionează Julia Lefferman, directorul general al Asociaţiei Berarii României.

Membrii Asociaţiei Berarii României, organizaţie activă pe piaţa locală de 19 ani, sunt cei mai reprezentativi jucători din piaţa berii şi produc 90% din totalul de bere consumată în România, precum şi furnizori de materii prime agricole necesare producţiei.

Cele mai recente știri

To Top