Tehnologie

Piaţa mondială de smartphone-uri ar urma să îşi revină în acest an

Foto: iStock

Livrările globale de smartphone-uri ar urma să revină pe creştere în acest an, cu un avans de 3%, pe măsură ce încetinirea inflaţiei a ajutat la revenirea cererii pe pieţele emergente iar integrarea Inteligenţei Artificiale generative atrage cumpărătorii de dispozitive premium, arată un raport publicat joi de firma Counterpoint Research, transmite Reuters.

Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu peste 4% anul trecut, în condiţiile în care consumatorii au redus cheltuielile în contextul incertitudinilor economice.

În acest an însă, pieţele emergente, precum India, Orientul Mijlociu şi Africa, sunt aşteptate să fie motoare importante de creştere pentru piaţa de smartphone-uri, în special pe segmentul dispozitivelor mai ieftine. Acest segment de smartphone este aşteptat să crească cu 11% în 2024, după ce s-a contractat în 2023.

Analiştii de la Counterpoint estimează că acelaşi segment de smartphone-uri cu preţuri cuprinse între 150 şi 249 de dolari va profita de pe urma unei cereri crescute în regiunile Caraibe şi America Latină, de încetinirea inflaţiei în regiuni precum Africa precum şi de stabilizarea monedelor locale. De asemenea, intensificarea competiţiei între producătorii chinezi precum Oppo, Vivo şi Xiaomi, împreună cu revenirea cererii pentru dispozitive IT, a ajutat creşterea pe segmentul de smartphone-uri ieftine.

În ceea ce priveşte segmentul de smartphone-uri premium, cel cu preţuri între 600 şi 799 de dolari, acesta este aşteptat să crească cu 17%. Introducerea tehnologiei de tip Inteligenţă Artificială generativă şi popularitatea dispozitivelor pliabile vor stimula cererea pe acest segment, susţin analiştii de la Counterpoint.

În plus, Apple şi rivalul chinez Huawei sunt aşteptaţi să fie câştigătorii pe piaţa premium, potrivit analiştilor. În timp ce Apple ar urma să profite de cererea constantă pentru telefoane iPhone, în special pe pieţele emergente, grupul Huawei ar urma să îşi menţină prezenţa solidă pe piaţa din China, în special odată cu lansarea procesoarelor 5G Kirin.

La nivel global, livrările globale de smartphone-uri ar urma să crească în acest an cu 3%, până la 1,2 miliarde unităţi.

Cele mai recente știri

To Top