Orice student de anul I la Științe economice știe că statul – prin Ministerul Finanțelor și prin banca centrală – conduce politicile fiscal-bugetare și monetare, în funcție de obiectivele economice și de condițiile macro. Desigur, obiectivele ar trebui să fie legate de asigurarea unei creșteri economice sustenabile, incluzive, nu de obținerea unor voturi la alegeri, cu orice preț, chiar cu prețul inducerii unor dezechilibre macroeconomice interne și externe, cu ar fi deficitul bugetar, inflația și deficit de cont curent.
În România, mixul de politici a funcționat la un nivel suboptimal, deoarece politica fiscal-bugetară a fost una profund prociclică, în tandem, mai degrabă, cu ciclul electoral decât cu nevoia de asigurare a stabilității economice. Pandemia ne-a prins pe picior greșit, cu cel mai mare deficit bugetar din UE. Astfel, chiar dacă deficitele bugetare au crescut în toate țările, în perioada pandemiei, în România, spațiul pentru măsurile de sprijinire a economiei a fost mai modest decât în multe state UE. Este ca și cum la un maraton un concurent, România, ajunge la linia de start deja obosit, direct dintr-o altă probă de 10 km. Criza pandemică a fost urmată de război, care a dus la noi perturbări pe partea ofertei, la prețuri mari la materiile prime, la o criză energetică, toate punând presiune, din nou, pe bugetele naționale. Banca centrală a început creșterea ratelor dobânzilor pentru a tempera inflația, dar pe parcurs s-a trezit că luptă singură cu creșterea prețurilor. Ministerul Finanțelor a abandonat, de facto, reducerea graduală a deficitului bugetar, și a devenit un veritabil piroman al economiei naționale.
BNR a implementat măsurile potrivite pentru a reduce presiunile inflaționiste, precum creșterea dobânzilor și managementul lichidității pentru stabilitatea monedei naționale. Însă, BNR trebuie să țină piept și politicii bugetare prea relaxate, ce a condus la un deficit bugetar la 5 luni de circa 37 miliarde lei, respectiv 2,32% din PIB. Ordonanța de urgență cuprinzând măsuri pentru reducerea deficitului bugetar nu a dat rezultate, așa cum arătam încă de la momentul aprobării acesteia. În timp ce cheltuielile au explodat de la o luna la alta, veniturile, și așa supraestimate, s-au situat cu mult sub program.
Pentru România, reducerea deficitului bugetar este mult mai importantă decât pentru orice alt stat membru, fiind singura țară aflată în Procedura de Deficit Excesiv (PDE) încă de dinaintea pandemiei. În 2019, România a înregistrat un deficit bugetar de 4,6% din PIB, în condițiile în care media europeană a deficitului bugetar a fost de 0,9% din PIB mediu UE. Nerespectarea măsurilor de reducere a deficitului bugetar stabilite de PDE conduce la diminuarea fondurilor nerambursabile primate de la UE, atât cele de coeziune cât și cele din PNRR.
Este evident că mixul de politici economice nu funcționează, politica monetară fiind un fel de pompier al politicii bugetare. În loc să aplice o politică bugetară responsabilă, guvernul aruncă tiribombe de genul reducerii adaosului comercial si al prețului la unele alimente. Guvernanții, în mod eronat, cred că pot rescrie legile economiei și sunt incapabili sau dezinteresați să identifice adevaratele probleme și soluții. Cu ochii pe sondaje, oportunitățile trec pe lângă noi.
