Actualitate

Protest al fermierilor români în fața Comisiei Europene, la Bruxelles!

O delegație a Asociației Forța Fermierilor se află, în aceste zile, la Bruxelles pentru a trage un semnal de alarmă în fața Comisiei Europene și Parlamentului European cu privire la situația grea în care se află reprezentanții sectorului agroalimentar din România.

Astăzi, 29 martie 2023, delegația AFF va afișa un banner în fața Comisiei Europene pe care este înscris mesajul: „FERMIERII ROM NI MERITĂ RESPECT!” (ROMANIAN FARMERS DESERVE RESPECT!). A fost ales acest moment deoarece pe 30 martie are loc o întrunire tehnică la nivel Comisie Europeană pentru a discuta recalcularea ajutorului din bani europeni pe care urmează să îl primească România. În 20 martie decizia inițială a fost ca dintr-un buget de 56 de milioane de euro, Polonia să primească 30, Bulgaria 16, România 10. Suma totală este o jignire pentru efortul făcut de fermierii din estul Europei iar, evident, împărțirea acestei sume este, în mod evident, în defavoarea României, încă o dată.

„Acesta este motivul deplasării delegației oficiale a Asociației Forța Fermierilor la Bruxelles. Am considerat că înainte de întâlnirea Comisiei de pe 30 martie trebuie să dăm un semnal că fermierii români merită respect la Bruxelles”, a spus Daniel Radu, membru AFF.

„Mă bucur că voi avea ocazia să transmit un mesaj despre situația grea în care se află fermierii mici și mijlocii din România”, a spus Valentin Popa, membru AFF.

„Este momentul să dăm un semnal clar aici, în capitala Uniunii Europene. Fermierii români au fost în prima linie a efortului european de ajuta Ucraina. Fermierii români au făcut sacrificii, au renunțat la venituri și marje de profit. Acest efort trebuie să fie recunoscut și apreciat”, a spus Gabi Corodeanu, membru AFF.

Acești fermieri fac parte, alături de alți colegi, din delegația AFF care s-a deplasat la Bruxelles. Pe lângă acțiunile publice menționate, delegația AFF are programate întâlniri cu europarlamentari români și, de asemenea, acordarea de interviuri pentru reprezentanții mass-media de la Bruxelles. Un alt moment important va fi prezentarea aceluiași mesaj public și în fața organizației europene a fermierilor COPA-COGECA pentru a solicita un tratament egal, al tuturor fermierilor români, în susținerea, la nivel european, a intereselor legitime ale sectorului agroalimentar național.

„În condițiile în care cotizația la COPA-COGECA este plătită, integral din bani publici, pentru ca doar o parte minoritară a mediului asociativ să facă parte din această structură, considerăm că este o discriminare și o jignire la adresa majorității fermierilor români. COPA-COGECA mai are încă multe de făcut pentru fermierii români ca să merite plata cotizației, doar pentru unii, din banii tuturor românilor”, a spus Vlad Macovei, președintele AFF.

Costurile deplasării delegației de fermieri la Bruxelles sunt susținute, din fonduri proprii, de Asociația Forța Fermierilor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top