Energie

Provocări pentru viitorul energiei eoliene offshore. Soluțiile prezentate de autorități

Foto: iStock

Energia eoliană offshore ar putea deveni una dintre cele mai importante surse de electricitate pentru România. Tranziția la surse curate de energie necesită însă timp, investiții şi presupune multe provocări. Urmărim soluţiile prezentate de autorităţi la Conferinţa Income Magazine Corporate.

Investiţiile în energie verde la Marea Neagră sunt mari oportunităţi pentru România, dar vin cu provocări si costuri mari. În plus, zona Mării Negre este vulnerabilă din punct de vedere al securităţii.

”Există linii de efort la nivel național, complementate de cele de la nivel aliat în condițiile legislative actuale.

În cadru summit-ului NATO de la Vilnius am semnat în numele României memorandumul de înțelegere referitor la înființarea centrului de excelență în domeniul schimbărilor climatice și securității”, a declarat Angel Tîlvăr, ministru al Apărării Naționale.

”Doar investițiile care au impact redus asupra mediului pot fi finanțate. Fie că vorbim de fonduri publice, fie că vorbim de bănci, banca de investiții sau companii serioase, toate au un standard ridicat. Trebuie să ne uităm la impactul de mediu, în același timp, trebuie sa fim conștienți că nu există investiții 100% neutre, însă avem soluții de atenuare a lor”, a spus Ionuţ-Sorin Banciu, Secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Elaborarea standardelor privind protecţia mediului, dar şi lipsa de resurse umane au fost alte probleme cu care s-au confruntat si alte state. Tocmai de aceea, experţii au venit cu o listă de recomandări pentru România.

”Cred că țintele mari și sarcina cea grea este de a face ca piețele noi să fie atrăgătoare pentru investitori. Este important să aveți condiții de investiții fiabile”, a declarat și Ben Sass, Head of Project Development Offshore Wind PNE AG.

”UE e foarte încântată că România promovează contractele pentru offshore și este foarte interesată de consultările care cred că tocmai s-au încheiat pentru legea nouă privind offshore și perspectiva licitațiilor ce vor avea loc în viitorul apropiat”, a precizat Giles Dickson, CEO Wind Europe.

Soluţiile privind viitorul energiei eoliene offshore în România au fost discutate cu reprezentanţii autorităţilor si cu investitorii la Conferinţa Income Magazine Corporate.

Cele mai recente știri

To Top