Suntem la coada clasamentului european în ceea ce privește numărul de studenți raportat la populație, iar sistemul universitar este în general privit ca învechit. De altfel, anul trecut nicio instituție autohtonă de învățământ superior nu mai era în top 1000 global.
După ce au plătit zeci de mii, dacă nu sute de mii de dolari, pentru taxele universitare (în destule cazuri banii provenind din credite bancare pe termen lung), mulți americani se trezesc că domeniul în care s-au specializat nu este căutat pe piața muncii și sunt nevoiți să accepte joburi prost plătite, pentru care nu este nevoie de facultate. Este mai ales cazul absolvenților din zonele umaniste și artistice, care realizează de multe ori că cei cu diplome în „gender studies” sau istoria muzicii nu sunt tocmai căutați de angajatori.
De altfel, raportul din 2021 al US Federal Reserve referitor la starea economică a familiilor americane arată că circa 47% dintre cei care au terminat o facultate umanistă, de arte sau de științe sociale regretau domeniul ales și, dacă ar fi avut posibilitatea, l-ar fi schimbat. Asta în timp ce doar 24% dintre cei care absolviseră studii de inginerie și 32% dintre cei cu diplome în IT considerau că poate și-au greșit cariera. Nu sunt foarte clare motivele acestei stări de spirit, însă cel mai probabil ele sunt de natură financiară. American Academy of Arts and Sciences arăta că, potrivit unui recent studiu (National Survey of College Graduates), „venitul anual median al absolvenților de facultăți de inginerie era de peste 96.000 de dolari în 2021, iar cel al celor care au terminat facultăți de business era de peste 77.000 de dolari, în timp ce pentru absolvenții din zona artelor și științelor umaniste și sociale acest venit era de circa 62.000 de dolari. Cel mai puțin câștigau absolvenții de științele educației, unde venitul median era de 51.000 de dolari pe an.”
Situația este destul de asemănătoare și în multe state din Vestul Europei, unde, în ciuda numărului mare de posturi vacante, mulți tineri descoperă, la terminarea studiilor superioare, că nu au competențele necesare pentru a fi recrutați. Și atunci ori îngroașă rândurile șomerilor ori trebuie să se mulțumească cu joburi pe care le consideră drept inferioare. Din fericire, spre deosebire de omologii lor nord americani, cei mai mulți absolvenți de facultate din UE nu au datorii la finalizarea studiilor.
Cine, ce și unde
Nici în România lucrurile nu sunt semnificativ diferite. Potrivit Institutului National de Statistică (INS), în anul universitar 2021/2022 erau înscriși, în 88 de instituții de învățământ superior cu 543 de facultăți, 554.000 de cursanți (cu circa 1% mai puțini față de anul anterior). Circa o treime din aceștia (176.000) studiau în București, 71.000 în Cluj Napoca, 56.000 în Iași și 43.000 în Timișoara.
Din cei peste jumătate de milion de studenți, aproape 100.000 urmau cursuri de arte, științe umaniste, științe sociale ori jurnalism. Asta în timp ce sectorul realist era dominat de afaceri, administrație și drept (cu 136.000 de persoane înscrise în acest tip de facultăți), inginerie, prelucrare și construcții (107.000, în scădere cu circa 5% față de anul precedent) și tehnologia informației (40.000), iar cel de servicii de studenții din zona sănătate și asistență socială (cu un destul de surprinzător contingent de aproape 80.000 de cursanți).
La nivelul ultimilor ani nu se văd schimbări semnificative în ceea ce privește numărul total de studenți. Astfel, dacă în 1990 erau înscrise în învățământul universitar de licență, conform INS, doar circa 192.000 de persoane, numărul lor a crescut treptat și semnificativ până la circa 900.000 în 2007-2008. A survenit apoi o scădere puternică, iar din 2014 până în 2021 acest nivel pare să se fi stabilizat la circa 410.000, la care se adaugă circa 110.000 de studenți la master și cam 20.000 în zona studiilor post-universitare și doctorale.
În total, cam 2,8% din populația oficială de circa 19 milioane (sau 1 din 35 de români este în prezent student). Spre comparație, la nivelul Uniunii Europene 4,1% din populație este înscrisă în sistemul universitar (respectiv 1 din 25 de locuitori). Doar Slovacia (cu 2,6%) și Luxemburg (cu 1,1%) se situau, potrivit Eurostat (institutul de statistică al UE), sub noi, cu Ungaria (2,9%) la un nivel relativ similar. La celălalt capăt al clasamentului se află Cipru (cu studenții reprezentând 5,8% din populație), Olanda și Finlanda (5,5%) și Danemarca (5,2%).
Rămași în urmă
O altă problemă a sistemului de învățământ superior autohton este că acesta este de multe ori semnificativ decuplat de piața muncii sau învechit. „Să vă spun drept, cei mai mulți absolvenți de facultăți din zona IT, fie că e vorba de Automatică sau ETTI la Politehnică sau de Cibernetică la ASE, habar nu au ce se cere în industria IT sau au doar o idee vagă. Așa că ori ne mulțumim cu cei autodidacți, care au învățat ce ne trebuie nouă pe cont propriu, ori îi luăm și îi învățăm noi. Ceea ce implică timp și resurse pierdute, plus riscul de a-i aduce la un anumit nivel și apoi a-i pierde în favoarea concurenței, care se știe că în domeniul nostru este extrem de puternică”, spune, sub protecția anonimatului, vice-președintele unei companii IT autohtone care a fost recent preluată de o multinațională. Și nu este deloc singurul care se plânge de faptul că mulți studenți din zona tehnică sunt expuși la informație depășită.
Ar putea fi o explicație pentru faptul că în 2023 România nu mai are nicio universitate în topul celor 1.000 mai bune astfel de instituții din lume, ultima entitate prezentă acolo, Universitatea ‘Babeș- Bolyai’ din Cluj Napoca, nemaifiind inclusă în ediția din acest an. Clasamentul, alcătuit de Shanghai Ranking Consultancy și intitulat Academic Ranking of World Universities (ARWU), ia în calcul o serie de criterii, cum ar fi numărul absolvenților și al angajaților universității care au obținut premii Nobel sau Fields, numărul articolelor științifice publicate în reviste de specialitate, numărul de cercetători care provin din aceste universități citați în lucrări de specialitate, performanța înregistrată „per capita” sau calitatea educației.
Șanse pentru viitor?
Nu toate universitățile se complac în a preda aceleași lucruri ca acum 10, 20 sau 30 de ani. Unele încearcă să țină pasul cu schimbările majore care s-au petrecut în ultimele decenii. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), de exemplu, a anunțat recent că va dezvolta, până în 2026, un campus regional pentru învățământ dual, care va cuprinde, pe o suprafață de 14.000 de metri pătrați, șase clustere educaționale pre-universitare, șase clustere educaționale universitare și ateliere pentru practică specializată în domenii precum electronică, mecanică, electrică, robotică, telecomunicații, industria apei și horeca. Elevii și studenții vor avea la dispoziție 60 de camere de locuit, precum și spații de co-work, sală de sport și cantină, investiția de 25 de milioane de euro urmând a fi finanțată prin PNRR. „Piața muncii are nevoie de parteneriate sănătoase și este timpul să lăsăm orgoliile de o parte pentru că vin vremuri grele. Schimbările produse de automatizare sau tehnologiile emergente, precum și accelerarea impactului schimbărilor climatice sunt doar câteva dintre provocările industriei și sistemului educațional, în egală măsură. Răspunsul la aceste provocări poate fi doar un parteneriat sănătos și deschis pentru construcția unei piețe a muncii echitabilă și rezilientă”, a declarat Florin Drăgan, rectorul UPT.
Dacă astfel de proiecte vor avea sau nu succes și dacă atât universitățile, cât și studenții vor înțelege noile realități rămâne de văzut. Ceea ce este clar este că de schimbări de acest gen depinde, pe termen mediu și lung, menținerea competitivității economiei europene în fața concurenței tot mai acerbe din zone precum Asia sau America.
