Bănci

Raiffeisen Bank România: Creditele pentru clienții corporate au crescut cu 43%

Raiffeisen Bank România anunță o performanță financiară solidă în primul trimestru al anului 2023, în contextul unei activități de creditare intense pentru toate segmentele de business și a unui profil bun de risc al clienților.

  • Stocul de credite acordat clienților corporate a înregistrat un avans excelent, de 43% an la an, cu accent crescut pe finanțarea proiectelor sustenabile.
  • Soldul de credite aferent clienților IMM a crescut cu 17% an la an, susținut de o prezență activă pe programele guvernamentale de tip IMM Invest, dar și de creditele acordate pe canal digital în campaniile de creditare recurente.
  • Profitul net înregistrat în primul trimestru din 2023 a fost de 414 milioane de lei, în creștere semnificativă față de anul anterior, în contextul unei activități de creditare intense pentru toate segmentele de business, al profilul bun de risc a clienților și pe fondul creșterii ratelor de piață în comparație cu Q1 2022.
  • La finalul primului trimestru din 2023, peste 60% din portofoliul total de clienți persoane fizice sunt clienți digitali activi.
  • Clienții au deschis peste 26.000 de planuri de economisire și protecție, economisire și investiții sau pensii facultative, cu peste 260% mai mult față de primul trimestru al anului trecut.
  • Raiffeisen Bank continuă să fie printre liderii pieței cardurilor din România, cu un portofoliu de peste 570.000 de carduri.
  • Raiffeisen Bank este prima bancă din România care lansează o soluție de calcul a amprentei de carbon în aplicația de loializare, Raiffeisen Smart Market.

În primul trimestru din 2023 am acordat prioritate strategiilor centrate pe client, cum ar fi soluțiile financiare personalizate. Când vorbim de economiile noastre, de un credit, de un fond de pensii, de o asigurare sau alte servicii bancare, este bine să vorbim cu un expert bancar. De aceea, am lansat o nouă perspectivă în domeniul bancar care ne permite să răspundem nevoilor clienților noștri și să îi putem sprijini și ajuta în mod proactiv să-și atingă obiectivele, Banking 1:1.

Cu ajutorul aplicației interactive Smart Finance, experții noștri pot oferi clienților o soluție personalizată. Am făcut această investiție, ca parte din strategia noastră de democratizare a planificării financiare pentru toți românii”, a declarat Zdenek Romanek, CEO & Președinte Raiffeisen Bank România.

În 2023, Raiffeisen Bank România a creat o divizie dedicată planificării financiare, cu obiectivul de a stabili un flux de lucru digital și de a oferi produse competitive. Planificarea financiară se face cu ajutorul inovației Smart Finance, o aplicație interactivă dezvoltată în timp record de echipa românească de produs. Peste 172.000 de clienți s-au alăturat experților financiari Raiffeisen Bank din rețea și au oferit feedback-ul lor pentru a crea această soluție digitală.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top