Actualitate

Raluca Turcan: Anul 2024 va fi anul investiţiilor în educaţie în Sibiu

Deputata PNL Raluca Turcan a anunţat sâmbătă, că 2024 va fi anul investiţiilor în educaţie în Sibiu. Turcan a precizat că urmează să se investească în sistemul educaţional din acest judeţ 100 de milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

“Anul 2024 va fi anul investiţiilor în educaţie în Sibiu, investindu-se în sistemul educaţional din Sibiu 100 de milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De ani de zile am radiografiat cu toţii problemele din sistemul de educaţie, de la abandonul şcolar, lipsa infrastructurii, laboratoare, săli de clasă, echipamente moderne, de la lipsa unor clădiri sigure, lipsa formării profesorilor, adecvată pentru cerinţele unei pieţe a muncii tot mai dezvoltate, lipsa transportului şcolar şi inexistenţa unui învăţământ profesional dual care se cupleze sistemul de educaţie cu piaţa muncii. Dar evident că nu e suficient doar să radiografiezi nişte probleme. Important este ca în momentul în care apare o sursă semnificativă de finanţare, aceasta să fie atrasă şi direcţionată pentru rezolvarea acestor probleme. Când am conceput Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, acesta a fost obiectivul pe partea de educaţie, să rezolvăm probleme cronice din sistemul de educaţie în judeţul Sibiu”, a declarat Raluca Turcan, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu.

Ea a dat şi câteva exemple de astfel de investiţii.

“Astfel, în judeţul Sibiu avem în momentul de faţă 143 de şcoli, care au atras 121 de milioane de lei pentru modernizarea şcolilor prin dotarea cu echipamente digitale, laboratoare de informatică, cabinete şcolare, mobilier, materiale didactice. 40 de şcoli au contractat şi derulează deja 40 de proiecte în valoare de 32 de milioane de lei, prin care se urmăreşte reducerea abandonului şcolar, 17 şcoli sunt în perioada de contractare a proiectelor pentru prevenirea abandonului şcolar, în valoare de încă 20,5 milioane de lei. Optsprezece şcoli mici sunt eligibile pentru a beneficia de 23 de milioane de lei dacă vor depune proiectele în runda a doua şi informaţiile de la nivelul Ministerului Educaţiei sunt că aceste şcoli vor depune proiecte, ele fiind considerate eligibile. Aşadar, banii vor ajunge la dezvoltarea şi renovarea acestor şcoli”, a mai transmis deputatul PNL de Sibiu.
Raluca Turcan a adăugat că 31 de unităţi de învăţământ vor avea laboratoare inteligente.

“Treizeci şi unu de şcoli vor beneficia de laboratoare inteligente, cinci unităţi de învăţământ,dintre acestea vor beneficia şi de un al doilea Smart Lab, valoarea contractelor fiind de 9 milioane de lei. Douăsprezece şcoli vor beneficia de proiectul Şcoli verzi, construcţia de şcoli, reabilitarea celor existente, valoarea finanţării fiind de 100 de milioane de lei. Cincizeci şi şase de localităţi din judeţul Sibiu vor beneficia de microbuze şcolare, valoarea proiectului fiind de 36 de milioane de lei, inclusiv cu cofinanţarea Consiliului Judeţean Sibiu”, a mai explicat Raluca Turcan.

Ea a mai anunţat că instituţiile de învăţământ superior din Sibiu – Universitatea Lucian Blaga şi Academia Forţelor Terestre – beneficiază de peste 42 de milioane de lei finanţare pentru investiţii în digitalizare.

Cele mai recente știri

To Top