Timp liber

Recomandări ANPC de 1 iunie: „Achiziţionaţi jucării numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare!”

Foto: iStock

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, recomandă părinţilor să achiziţioneze întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului şi numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, în condiţiile în care acestea sunt absolut necesare în cazul unei reclamaţii.

Acesta a postat miercuri pe Facebook câteva recomandări şi sfaturi pentru părinţi, având în vedere că în preajma zilei de 1 iunie se cumpără mult mai multe jucării decât într-o perioadă obişnuită.

Achiziţionaţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care va fi neapărat nevoie în cazul unei reclamaţii. Alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârsta recomandată care ajută la alegerea jucăriei. Jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârsta specifice pot să îi rănească„, a scris Anghel pe pagina de socializare.

De asemenea, alte recomandări ale directorului general al ANPC vizează: verificarea atentă a jucăriilor pentru a vedea dacă sunt marcate „într-un mod vizibil, lizibil şi durabil” coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi); numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură.

Sfătuiesc părinţii să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici. De asemenea, trebuie să respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: „Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”. Fraza: „Atenţie. Nerecomandat copiilor sub 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere / pictograma care vizează copiii între 0 şi 3 ani. Fraza şi simbolul nu trebuie puse împreună„, atrage atenţia oficialul ANPC.

Potrivit sursei citate, copiii trebuie supravegheaţi când se joacă şi părinţii trebuie să se asigure că toate jucăriile sunt adecvate pentru categoria de vârstă şi abilităţile copilului. Întrucât jucăriile diferă atât din punctul de vedere al materialului din care sunt lucrate, cât şi din cel al folosirii lor, părinţii trebuie să se asigure că cerinţele de siguranţă pentru fiecare categorie în parte sunt respectate. Astfel, pentru tobogane, leagăne, inele suspendate, corzi şi alte jucării similare fixate pe o traversă trebuie să primiţi de la vânzător instrucţiunile de utilizare prin care să vi se atragă atenţia asupra necesităţii verificării periodice a elementelor de susţinere.

În ceea ce priveşte jucăriile funcţionale, respectiv cele care reproduc la scară redusă produse, aparate sau instalaţii destinate adulţilor, acestea trebuie să poarte avertismentul „Atenţie! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!”, a mai scris Anghel pe reţeaua de socializare.

În plus, acestea vor fi obligatoriu însoţite de instrucţiunile de utilizare şi de măsurile de precauţie necesare pentru evitarea unor pericole.

Patinele şi skateboardurile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul: „Atenţie! A se purta echipament de protecţie.”

Avertizez asupra faptului că, în urma acţiunilor de control, comisarii ANPC au identificat la comercializare jucării periculoase de tip slime, notificate prin sistemul RAPEX, motiv pentru care s-a dispus măsura de retragere definitivă de la comercializare a acestora. Anumiţi operatori economici comercializează produse tip slime falsificate, produse despre care nu se ştie nimic, pe le găseşti într-o cutie, fără etichetă. În compoziţia anumitor produse a fost identificat boraxul, un praf chimic care se foloseşte inclusiv la fabricarea detergentului sau a săpunului. În Statele Unite ale Americii şi în Marea Britanie, presa a relatat despre numeroase cazuri de copii care au ajuns la spital cu arsuri la nivelul mâinilor din cauza acestei substanţe chimice. În plus, odată inhalat, boraxul poate produce iritaţii grave în tubul digestiv„, avertizează Anghel în postarea sa.

De asemenea, au mai fost găsite la comercializare jucării care imită diverse produse alimentare. Aceste jucării care imită mâncăruri, fructe şi legume, dulciuri, deşi nu sunt produse alimentare, având formă, miros, culoare, prezentare, ambalaj sunt atractive pentru copii, pot fi confundate cu produsele alimentare şi, în consecinţă, prin introducerea în gură sau prin înghiţirea lor pot leza sănătatea şi chiar viaţa.

Cele mai recente știri

To Top