Business

Ritm alert pentru dezvoltarea centrelor comerciale

Foto: iStock

Faptul că retailul și-a revenit puternic după criza prin care a trecut în perioada pandemiei nu se reflectă doar în profituri sau în cifre de vânzări, ci și în planurile de dezvoltare. Conform unui studiu recent, dezvoltatorii au livrat anul trecut 11 proiecte de retail, totalizând aproximativ 215.000 de metri pătraţi, acesta fiind un nivel record al ultimilor şapte ani. Mai mult, perspectivele pentru 2024 sunt, de asemenea, extrem de optimiste, ceea ce înseamnă că retailul încă mai are loc suficient de dezvoltare pe piața românească.

Dezvoltatorii au livrat anul trecut 11 proiecte de retail, totalizând aproximativ 215.000 de metri pătraţi, un nivel record al ultimilor șapte ani. Aproximativ 60% din această suprafaţă este reprezentată parcuri de retail, Craiova, Alba Iulia, Arad, Bucureşti, Giurgiu, Vaslui fiind printre oraşele care au beneficiat de astfel de investiţii. Trendul urmează să se păstreze și în următorii cinci ani, în condiţiile în care proiecte cu o suprafaţă de peste 500.000 de metri pătraţi se află în diverse stadii de planificare sau de construcţie, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Deși pare mult, trebuie menționat că numai în ultimul trimestru din 2023 au fost livrate, conform datelor companiei, proiecte de retail cu o suprafaţă cumulată de 144.000 metri pătraţi. Printre proiectele finalizate în acest ultim trimestru au fost AFI Arad (29.400 metri pătraţi), dezvoltat de AFI Europe, şi Cosmopolis Plaza (16.300 metri pătraţi), situat în proiectul rezidenţial Cosmopolis din Bucureşti, ambele reprezentând parcuri de retail. Astfel, stocul de spaţii de retail la nivel naţional se situa la finalul anului trecut la nivelul de 4,45 milioane de metri pătraţi, din care 54% reprezintă facilităţi de tip mall, 40% parcuri de retail şi 6% galerii comerciale. Proiectul Promenada Craiova, de 80.000 metri pătraţi (53.300 metri pătraţi reprezentând un proiect de tip mall şi un retail park de 26.400 metri pătraţi), deţinut de NEPI Rockcastle şi Dedeman, a fost cea mai mare investiţie de acest tip realizată în România din 2010. „Interesul ridicat venit din partea numeroșilor retaileri internaționali și numărul mare de branduri în premieră evidențiază potențialul pieței centrelor comerciale din ECE și atractivitatea orașelor regionale în plină ascensiune economică, cum este Craiova”, declara Rüdiger Dany, CEO al NEPI Rockcastle la inaugurarea centrului comercial din Craiova. Declarația acestuia nu face altceva decât să întărească faptul că țara noastră are încă un puternic potențial pentru acest segment al spațiilor de retail, mai ales în zona orașelor medii sau chiar mici, încă neexploatate suficient până acum, întrucât focusul dezvoltatorilor a fost mai cu seamă către orașele mari ale țării. „După o perioadă de 3-4 ani în care atenţia dezvoltatorilor a fost exclusiv pentru parcurile de retail, acestea cumulând peste 80% din noile livrări şi în oraşe cu o populaţie de sub 50.000 de locuitori, în 2023, investiţiile s-au mutat în oraşe mai mari, tendinţă care va continua şi pe termen mediu”, spune spune Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox, care precizează faptul că retailerii sunt mai exigenţi ca niciodată în ceea ce priveşte spaţiile în care îşi deschid noi magazine.

Perspective excelente 

După un an de excepție în ceea ce privește livrarea de noi proiecte de retail, anul 2024 pare că nu va fi deloc mai prejos, actorii din industrie așteptându-se ca ritmul să se mențină: „Un nou val de dezvoltări de centre comerciale ar putea atrage şi un nou val de noi retaileri care să intre în România, dar şi reluarea planurilor de expansiune a unora existenţi deja pe piaţa locală, planuri care au fost încetinite de oferta redusă de spaţii care să acomodeze nevoile acestora”, spune Dana Radoveneanu. Mai precis, dezvoltatorii vor adăuga noi scheme de retail sau vor extinde proiectele deja construite în principal în afara Bucureştiului în oraşe precum Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Piteşti, Bacău sau Galaţi. Prime Kapital, NEPI Rockcastle şi Iulius Group sunt cei mai activi jucători din domeniu prin prisma planurilor anunţate pe termen scurt şi mediu. Trebuie remarcat și faptul că tendința de dezvoltare a spațiilor de retail nu este marcată doar de planuri de extindere a unor rețele deja existente, ci vorbim și de rețele de magazine interesate să intre pe piața din România. Astfel, anul trecut am văzut o continuare a interesului brandurilor internaţionale pentru piaţa locală, retaileri precum Lefties, Wittchen, Jimmy Key, Kiko sau Happy Group fiind printre companiile care au deschis primele magazine din țara noastră.

Trebuie precizat faptul că unul dintre factorii importanți pe care companiile din industria de retail le iau în calcul în planurile pentru dezvoltare este inflația, iar anul 2024 va fi, cel mai probabil, caracterizat de o evoluție favorabilă a ratei inflației. Astfel, conform unui studiu publicat recent de consultanții de la Colliers, scăderea ratelor inflației și perspectivele economice mai bune vor figura și pe agenda multor dezvoltatori și investitori în retail, care caută să se extindă în Europa Centrală și de Est (ECE). Comparativ cu Europa de Vest, gradul de acoperire a schemelor moderne de retail în ECE este mai mic, chiar insuficient în unele regiuni, astfel încât nu se pune problema „dacă”, ci mai degrabă „când” vor fi acoperite aceste zone, sunt de părere consultanții Colliers. Parcurile de retail rămân un element cheie al creșterii pieței imobiliare în ECE, având în vedere că pot fi construite la costuri mai mici pentru dezvoltatori și vizează și orașele mai mici, dar se observă totuși și un interes crescut și pentru mall-urile de dimensiuni mari. În paralel, consultanții Colliers văd un interes tot mai mare pentru proiectele de anvergură cu destinație mixtă sau pentru schemele de dimensiuni crescute. În ceea ce privește cererea, scăderea inflației ar trebui să ajute consumatorul din Europa de Est, dar se întrevede în continuare o evoluție bună pentru magazinele de tip discounter, conform precizărilor făcute de specialiștii companiei de consultanță imobiliară. 

Cele mai recente știri

To Top