Actualitate

Secretar de stat: „Decizia finală privind impozitarea tranzacţiilor financiare o va lua premierul. Ministerul Finanţelor face analize tehnice”

investitii bursa
Foto: iStock

Ministerul Finanţelor propune sau face analize tehnice, dar decizia finală cu privire la impozitarea tranzacţiilor financiare o va lua premierul, a declarat, joi, Alin Andrieş, secretar de stat, Ministerul Finanţelor, prezent la deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare a BVB cu ocazia listării celei de-a douăsprezecea emisiuni de titluri de stat Fidelis.

„Acea ordonanţă, să spunem forma care este, am citit-o în presă. Există un set de măsuri cu privire inclusiv la tot ce înseamnă tranzacţii nu doar pe piaţa de capital, ci tranzacţii de natură financiară, dar nu vă pot confirma. Ultima discuţie pe care am avut-o la nivelul ministerului a fost că din perspectivă fiscală, veniturile generate la bugetul de stat de impozitare a acestor tranzacţii nu sunt atât de mari încât, punând în balanţă distorsionarea unei pieţe, să justifice. Acestea sunt, dar trebuie să menţionez faptul că Ministerul Finanţelor propune sau face analize tehnice. Decizia finală va fi la nivelul domnului prim-ministru”, a spus Alin Andrieş, întrebat de jurnalişti despre impozitarea câştigurilor de pe piaţa de capital.

La rândul său, Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a subliniat că există o bună comunicare cu Ministerul de Finanţe şi a subliniat importanţa predictibilităţii pentru investitori.

„Din punct de vedere al nostru, al Bursei, avem o comunicare foarte bună cu Ministerul de Finanţe şi cu Guvernul României pe toate subiectele, inclusiv pe subiectele acestea legat de fiscalitate. Înţelegem, pe de o parte, constrângerile care există la nivel de buget de stat. Normal, noi toţi suntem beneficiarii a ceea ce statul face în zonă, pentru că tu ai sănătate, apărare ş.a.m.d. Suntem conştienţi de faptul că costurile acestea trebuie finanţate. Pe de altă parte, ştim că şi Guvernul, şi Ministerul de Finanţe înţeleg importanţa pieţei de capital şi importanţa menţinerii unui climat predictibil aici. Până la urmă, vorbim despre investiţii pe termen lung şi atunci când vorbim despre investiţii pe termen lung, cel mai important lucru atunci când, ca şi investitor, este evaluezi riscul, este predictibilitatea mediului în care te mişti. Şi suntem convinşi că suntem pe aceeaşi pagină din punct de vedere al înţelegerii contextului cu Ministerul de Finanţe”, a spus Radu Hanga.

Cele mai recente știri

To Top