Energie

Statele baltice se vor deconecta în 2025 de la reţeaua electrică rusească

Foto: iStock

Operatorii sistemelor de electricitate ale celor trei state baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au convenit deconectarea reţelelor lor electrice de Rusia şi Belarus şi sincronizarea acestora cu sistemele vest-europene începând din februarie 2025, a anunţat miercuri operatorul lituanian Litgrid, potrivit agenţiei EFE.

Cele trei state baltice foste republici sovietice, acum membre ale UE şi NATO, intenţionau să se deconecteze de la reţeaua rusească de electricitate la finele anului 2025, dar termenul a fost mutat mai devreme în urma unui studiu la care au participat de asemenea experţi polonezi. Însă acest pas va avea un cost de sute de milioane de euro, care va fi acoperit în cea mai mare parte cu fondurile europene.

Teama că Rusia le-ar putea sista furnizarea de energie, într-un context politic tot mai ostil între Moscova şi respectivele state, a contribuit la grăbirea deciziei acestora de a se deconecta de energia rusească, demers pe care l-au iniţiat încă din anul 2007, astfel că au reuşit până în prezent să renunţe la majoritatea importurilor de electricitate din Rusia.

Cele mai recente știri

To Top