Actualitate

Stolojan, despre măsurile fiscale: „Şi eu sunt nemulţumit şi sunt foarte mulţi oameni nemulţumiţi”

Foto: Facebook/Theodor Stolojan

Fostul prim ministru Theodor Stolojan, fost ministru al Finanţelor Publice, se declară nemulţumit de „unele bucăţele” din proiectul de lege privind noi măsuri fiscale fpcut public la începutul acestei săptămâni, el spunând că acesta a fost întârziat „nepermis de mult”. În opinia lui Stolojan, proiectul de lege pentru care Guvernul vrea să îşi asume răspunderea rezolvă doar parţial dificultăţile financiare ale României, el atrăgând atenţia asupra faptului că, dacă autorităţile de la Bucureşti nu vor găsi soluţii pentru aceste probleme, piaţa şi Comisia Europeană vor duce la reglarea lor.

Stolojan afirmă că a citit „cu mare atenţie” şi „cu îngrijorare” prevederile proiectului de act normativ privind măsuri fiscale al căror rol este acela de a reduce deficitul bugetar.

„Şi eu sunt nemulţumit şi sunt foarte mulţi oameni nemulţumiţi pe diferite bucăţele din acest proiect de lege care a fost publicat. După mine, Guvernul a întârziat nepermis de mult, dar sigur, aşa e într-o coaliţie în care sunt două forţe politice destul de mari amândouă, a fost foarte greu să se ajungă la un consens”, a declarat Theodor Stolojan într-o emisiune difuzată duminică de Digi 24.

Întrebat dacă propunerile legislative vor rezolva problemele economice ale României, Stolojan spune că acest lucru se va întâmpla doar parţial.

„Rezolvă (proiectul de lege – n.r.) în bună parte, dar nu rezolvă necesităţile de reformă reală în sistemul fiscal, în sistemul bugetar şi în general în sistemul economic românesc. Vă dau un singur exemplu: noi nu am discutat în mod real în România, vreodată, opţiunea pe care România, cetăţenii trebuie să o facă: Vrem servicii publice de calitate, ca afară, cum spun românii? (…) Deci opţiunea de a avea servicii publice de calitate ca afară şi resurse publice care să finanţeze aceste servicii publice. La ora actuală, la noi există o discrepanţă uriaşă între ce înseamnă cerinţele de resurse publice ca să ai asemenea sisteme: şi educaţie, şi sănătate, şi securitate individuală şi securitate naţională şi resursele pe care noi le mobilizăm cu sistemul fiscal pe care îl avem în prezent. Deci dorim o ţară cu servicii publice de calitate dar şi cu resurse pe măsură, aşa cum sunt în ţările dezvoltate la care noi ne uităm, sau dorim o ţară tot cu servicii publice de calitate dar cu resurse publice puţine şu cu bani scoşi mai mult din buzunarul românului, pentru a completa, pentru că şi în prezent, uitaţi-vă, oamenii scot bani din buzunar ca să compenseze deficitul de calitate”, adaugă fostul premier.

În opinia lui Theodor Stolojan există risipă în sectoarele publice, finanţate din buget, el arătând că în companiile cu capital de stat există „o risipă orbitoare”.

Stolojan atrage atenţia asupra faptului că, dacă problemele economice nu vor fi rezolvate

„Peste şase luni vom fi în următoarea situaţie: ori punem în aplicare aceste măsuri prevăzute în proiectul de lege, ori, dacă nu, ne va corecta fie piaţa, în sensul că ne va cere nişte dobânzi foarte mari… Că ştiţi cum este cu deficitul? Nu-i nicio problemă cât timp poţi să îl finanţezi. În momentul în care nu mai poţi să-l finanţezi la costuri rezonabile, e o mare durere de cap. deci fie ne va pune la punct piaţa, fie ne va pune la punct Comisia Europeană foarte simplu, suspendându-ne fondurile europene pe o perioadă de timp, până ne vine mintea la cap să pune lucrurile în ordine”, adaugă Stolojan.

Cele mai recente știri

To Top